x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Timișoara - Un puști de numai 12 ani s-a ales cu dosar penal

Timișoara - Un puști de numai 12 ani s-a ales cu dosar penal

09 Mai 2017   •   14:56
Timișoara - Un puști de numai 12 ani s-a ales cu dosar penal
Sursa foto: Dragos Stoica/Intact Images

Un copil de numai 12 ani s-a ales cu dosar penal după ce a fost descoperit de polițiști în timp ce se plimba liniștit la volanul unui BMW. Se pare că puștiul furase cheile de la mașina părinților și a plecat la o plimbare.

Polițiștii de la Secția 2 din Timișoara au fost cei care l-au prins pe copil. L-au observat pe strada Martir Ioan Ciordaș, în timp ce conducea un autoturism. Oamenii legii l-au tras pe dreapta și l-au luat la întrebări. Așa au aflat că micuțul a luat cheile mașinii fără să știe părinții și a plecat să dea o tură.

„Pe numele acestuia a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere”, transmit reprezentanții IPJ Timiș.

Sursa: aradon.ro

×