Polițiștii Serviciului Rutier Olt au depistat, joi seara, în trafic, pe Drumul Expres 12, în afara orașului Balș, un autoturism ce circula cu viteza de 204 km/h, pe un sector de drum cu limita maximă de viteză de 120 km/h.
Mașina a fost oprită, iar la volanul acesteia a fost identificat un tânăr, în vârstă de 24 de ani, din comuna Samarinești, județul Gorj.
Ulterior, polițiștii au prins tot pe Drumul Expres 12, în afara comunei Valea Mare, un autoturism ce circula cu viteza de 236 km/h, pe un sector de drum cu limita maximă de viteză de 120 km/h.
La volanul autoturismului a fost identificat tot un tânăr, dar în vârstă de 28 de ani, din comuna Conțești, județul Dâmbovița.
Cei doi tineri au fost sancționați contravențional, iar, ca măsură complementară, polițiștii le-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 120 de zile, fiindu-le eliberată câte o dovadă înlocuitoare, fără drept de circulație.
(sursa: Mediafax)