x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Îngerii de lângă noi. Cum au salvat doi tineri viața unui motociclist grav rănit

Îngerii de lângă noi. Cum au salvat doi tineri viața unui motociclist grav rănit

de Redacția Jurnalul    |    25 Ian 2023   •   17:15
Îngerii de lângă noi. Cum au salvat doi tineri viața unui motociclist grav rănit
Sursa foto: Facebook

Cătălina este voluntar SMURD din 2018 și este mereu dorincă să ajute oamenii. Vlad a devenit pompier la Bistrița și nu vrea să facă altceva în viață. Cei doi nu au stat pe gânduri când au fost chemați să ajute un motociclist grav rănit într-un accident. Și au reușit să-i salveze viața.

"„- Ești acasă? Vino repede! A fost un accident! Un motociclist este rănit grav! Suntem la câteva case de voi!”

Așa a sunat apelul primit de Cătălina. Împreună cu prietenul ei, Vlad, au alergat într-un suflet. Accidentul a avut loc la ei în localitate, în Lunca Ilvei.

- Vlad, imobilizează-i capul și încearcă să-l liniștești. Este foarte important să nu se miște. Vorbește cu el.

- Încearcă să te liniștești, va fi bine! Ambulanțele sunt pe drum, iar Cătălina știe ce face. Ajută oamenii de mult timp, ai încredere în ea!

Deși avea multe traumatisme și sângera abundent, cu multă stăpânire de sine, Cătălina i-a acordat primul ajutor motociclistului de 26 de ani, așa cum făcuse în multe alte situații alături de colegii de pe ambulanțele SMURD.

- Se aude o sirenă, ajung colegii noștri! Ești pe mâini bune! - îi repetau cei doi salvatori să îi dea curaj și putere. Scopul lor era, pe lângă primul ajutor, să îl țină conștient. Pe lângă fractura de la picior, lovitura de la cap îi putea fi fatală.

Cătălina este voluntar SMURD din 2018, iar dorința ei este să ajute oamenii. Vlad a devenit de curând pompier la Detașamentul Bistrița și nu își imaginează să facă altceva.

Felicitări, Cătălina!

Felicitări, Vlad!

Împreună ați salvat o viață!", povestește IGSU pe Facebook.

×
Subiecte în articol: igsu accident motociclist