x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale TIR răsturnat pe DE 581, la ieşirea din Huşi; şoferul în stare gravă

TIR răsturnat pe DE 581, la ieşirea din Huşi; şoferul în stare gravă

de Redacția Jurnalul    |    07 Sep 2024   •   16:39
TIR răsturnat pe DE 581, la ieşirea din Huşi; şoferul în stare gravă

Un bărbat a fost grav rănit, sâmbătă, după ce autotrenul pe care îl conducea s-a răsturnat pe DE 581, la ieşirea din municipiul Huşi, în zona Dobrina, au informat reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Vaslui.

Secţia de pompieri Huşi intervine la locul producerii accidentului cu o autospecială de stingere cu apă şi spumă, echipată cu modul pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD tip B2. De asemenea, a fost solicitată o ambulanţă aparţinând Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Vaslui.

"La sosirea echipajelor de intervenţie a fost găsit un autocamion care a lovit un cap de pod, autovehiculul fiind răsturnat într-o parte. În cabina autocamionului a fost găsit şoferul, aflat în stare de inconştienţă. Colegii de pe ambulanţa aparţinând SAJ Vaslui au început manevrele de resuscitare. În sprijinul echipajelor de intervenţie, la locul producerii accidentului rutier a fost alocat şi un echipaj care încadrează o ambulanţă SMURD tip C1 de Terapie Intensivă Mobilă", a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Marius Stanciu.

Pompierii militari asigură măsurile PSI specifice în astfel de cazuri.

Poliţiştii efectuează cercetări pentru a stabili împrejurările producerii accidentului rutier.

AGERPRES 

×
Subiecte în articol: tir husi şofer accident stare grava