x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tismana - Un tânăr a fost ucis de același șofer care l-a accidentat și pe fratele său

Tismana - Un tânăr a fost ucis de același șofer care l-a accidentat și pe fratele său

10 Mai 2017   •   16:36
Tismana - Un tânăr a fost ucis de același șofer care l-a accidentat și pe fratele său

Un tânăr de 19 ani, din Tismana, județul Gorj, elev în ultimul an de liceu, a murit într-un teribil accident de circulație care a avut loc în satul Topești, în noaptea de duminică spre luni.

La volanul mașinii se afla un alt tânăr, care a pierdut controlul asupra direcției și autoturismul s-a răsturnat. „Un tânăr, de 21 de ani, din oraşul Tismana, în timp ce conducea un autoturism, pe fondul consumului de băuturi alcoolice, nu a redus viteza într-o curbă la stânga, a pierdut controlul autoturismului, a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat în şanţ. (…) Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o alcoolemie de 0,79 mg/l alcool pur în aerul expirat şi a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fiindu-i recoltate mostre biologice de sânge pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemie”, se arată într-un comunicat al Poliției Gorj.

Ceea ce face ca accidentul să fie și mai sinistru este faptul că fratele victimei a fost accidentat de același șofer, cu mai mulți ani în urmă.

×