x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Trafic cu insecticide de peste 1.000.000 de euro în centrul Timișoarei

Trafic cu insecticide de peste 1.000.000 de euro în centrul Timișoarei

de Redacția Jurnalul    |    08 Iun 2023   •   09:30
Trafic cu insecticide de peste 1.000.000 de euro în centrul Timișoarei
Sursa foto: Hepta

Cinci persoane au fost prinse în flagrant delict pe o stradă din Timișoara în timp ce încercau să vândă peste 4.400 de flacoane cu insecticid furate din Italia.

Potrivit IPJ Timiș, polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Timiș au prins, marți, în trafic, în flagrant delict, pe strada Gelu din Timișoara, un autoturism și o autoutilitară, în care se aflau 5 barbați, cu vârste cuprinse între 21 și 51 de ani, bănuiți de săvârșirea infracțiunilor de tăinuire la furt și trafic de produse sau substanțe toxice.

În habitaclul autoutilitarei au fost descoperite 221 de cutii cu insecticid, fiecare cutie conținând 20 de flacoane, a câte 200 de ml de substanțe toxice, produsele fiind oferite spre vânzare la prețul de 18 euro/flacon.

Conform polițiștilor, există suspiciunea că flacoanele ar fi fost furate în 28 martie 2023 din Italia, valoarea de piață a produselor fiind de peste 1.000.000 de euro.

Cele 5 persoane au fost duse la sediul IPJ Timiș pentru audierii.

Cele 4.420 de flacoane care conțineau insecticid au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, iar autoutilitara a fost indisponibilizată.

Un mandat de percheziție domiciliară a fost pus în executare în municipiul Arad.

În urma probatoriului administrat, un bărbat de 51 de ani a fost reținut pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tăinuire la furt și trafic de produse sau substanțe toxice, cercetările fiind continuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Bărbatul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Caraș-Severin.

(sursa: Mediafax)

×