x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Trafic oprit pe DN72, în urma unui accident provocat de un căruțaș

Trafic oprit pe DN72, în urma unui accident provocat de un căruțaș

03 Oct 2022   •   21:08
Trafic oprit pe DN72, în urma unui accident provocat de un căruțaș

Un căruțaș și un tânăr de 20 de ani au fost răniți, după ce căruța cu care au ieșit dintr-o curte a fost lovită de un autoturism care circula pe DN 72. Ulterior, un alt autoturism a intrat în spatele primului autovehicul.

Un bărbat, în vârstă de 48 ani, în timp ce conducea un atelaj hipo, ar fi ieșit dintr-o curte, moment în care ar fi intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat în vârstă de 53 de ani, care circula pe DN 72, în localitatea I.L.Caragiale, anunță Poliția Dâmbovița.

Ulterior, un alt autovehicul condus de un barbat de 48 de ani ar fi intrat în spatele autoturismului. scrie Mediafax

În urma evenimentului rutier a rezultat rănirea căruțașului și a unui bărbat, în vârstă de 20 ani, pasager.

Polițiștii fac cercetări, urmând să stabilească cu exactitate toate împrejurările producerii accidentului rutier.

Traficul în zonă este oprit, anunță Infotrafic.

 

×
Subiecte în articol: accident DN72