Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Pitești au reținut, vineri, cinci inculpați, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuarea fără drept de operațiuni comerciale cu substanțe susceptibile de a avea efecte psihoactive și trafic de droguri de risc și mare risc, în formă continuată.
„S-a reținut faptul că, în perioada 2022 – octombrie 2023, inculpații au comercializat, în mod repetat substanțe cu efect psihoactiv și droguri de risc și mare risc (ADB Butinaca, canabis și 3-CMC, cunoscut sub denumirea de cristal), cu sume cuprinse în 25 și 500 lei, către consumatori din județul Argeș, preponderent tineri (inclusiv elevi de liceu). La aceeași dată au fost puse în aplicare 7 mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Câmpulung și orașul Mioveni, fiind identificate și ridicate aproximativ 100 de grame de substanță cristalină (drog de mare risc), cântare electronice, 5 telefoane mobile, precum și alte mijloace de probă”, anunță DIICOT.
Ulterior, judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Argeș a dispus arestarea preventivă a inculpaților, pentru 30 de zile.
Activitățile judiciare au fost realizate împreună cu polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Pitești – Serviciul Antidrog. Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale din cadrul Poliției Române.
Activitățile au beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Argeș.
(sursa: Mediafax)