x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie în Harghita! Copilul de şase ani dispărut luni de acasă, găsit înecat în râul Olt

Tragedie în Harghita! Copilul de şase ani dispărut luni de acasă, găsit înecat în râul Olt

05 Iul 2018   •   15:26
Tragedie în Harghita! Copilul de şase ani dispărut luni de acasă, găsit înecat în râul Olt

Copilul în vârstă de şase ani care a dispărut, luni, de la domiciliul său din oraşul Bălan a fost găsit decedat, a declarat joi purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean Harghita, Gheorghe Filip. 

Potrivit acestuia, băieţelul a fost găsit înecat în râul Olt, la câţiva kilometri de locul în care a fost văzut ultima dată. 

"Copilul a fost găsit de o echipă mixtă formată din poliţişti şi pompieri, la o distanţă de doi-trei kilometri de casă, între localităţile Bălan şi Sândominic", a declarat, pentru AGERPRES, Gheorghe Filip. 

Descoperirea corpului neînsufleţit al copilului de şase ani a fost făcută pe fondul unor căutări intensive derulate de poliţişti alături de militari, jandarmi, pompieri, pădurari şi voluntari. 

Băieţelul se juca, luni seară, cu un grup de copii în apropierea casei în care locuieşte, însă, la un moment dat, a dispărut. Ultima dată, acesta a fost văzut în curtea unei foste grădiniţe. AGERPRES

×
Subiecte în articol: copil inecat olt