x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie în Timiş! Bărbat găsit carbonizat în locuinţă, în timpul stingerii unui incendiu

Tragedie în Timiş! Bărbat găsit carbonizat în locuinţă, în timpul stingerii unui incendiu

12 Dec 2017   •   12:48
Tragedie în Timiş! Bărbat găsit carbonizat în locuinţă, în timpul stingerii unui incendiu

Un bărbat a fost găsit carbonizat marţi, în locuinţa sa din satul timişean Ghilad, în timpul intervenţiilor pompierilor pentru stingerea unui incendiu

''ISU Timiş intervine pentru lichidarea incendiului la o locuinţă din Ghilad, acolo deplasându-se un ofiţer şi 10 subofiţeri, cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă şi o autosanitară SMURD de la staţiile Deta şi Ghilad'', a declarat, marţi, presei purtătorul de cuvânt al ISU Banat, Elena Megherea. 

Incendiul a fost localizat şi se acţionează pentru lichidarea lui. Cauza exactă a acestuia nu se cunoaşte încă, însă se pare că ar fi sursa de încălzire a locuinţei. AGERPRES

×
Subiecte în articol: incendiu