Potrivit IPJ Ilfov, polițiștii au fost sesizați joi seara, în jurul orei 23.00, cu privire la faptul că, pe DN 6, la km 11+300, în Bragadiru, s-a produs un accident rutier.
La fața locului, polițiștii au constat faptul că un autoturism a pierdut controlul asupra direcției de mers, a lovit parapetul din beton ce separă cele două sensuri de mers, apoi a intrat într-un stâlp de electricitate, în gardul unui imobil și în magazinul din fața acestui imobil, după care s-a răsturnat.
În mașină se aflau două persoane, de 20 și 19 ani.
În urma accidentului, cele două persoane au decedat.
Polițiștii Serviciului Rutier Ilfov continuă cercetările în cadrul unui dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă.
(sursa: Mediafax)