x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Accident cumplit în Constanța

Accident cumplit în Constanța

15 Feb 2024   •   10:43
Accident cumplit în Constanța

Un tânăr de 18 ani a pierdut, joi dimineață, controlul direcției și a intrat cu mașina într-un copac. Autoturismul a ars în totalitate. Polițiștii au deschis dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

„La data de 15 februarie a.c., în jurul orei 05.10, polițiștii din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DN 38, în afara localității Amzacea, s-a produs un accident rutier. Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit că un tânăr, de 18 de ani, ar fi condus un autoturism în afara localității Amzacea, ar fi pierdut controlul direcției, părăsind partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un copac, iar autoturismul ar fi ars în totalitate”, transmite IPJ Constanța.

Polițiștii precizează că tânărul a fost rănit.

„Ulterior, tânărul a fost condus la spital, pentru prelevarea de probe biologice, în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge și a posibilei prezențe a substanțelor psihoactive. În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, se arată în finalul comunicatului.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: accident constanta