x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tragedie rutieră în Dolj! Doi tineri au murit și doi au fost răniți, într-un accident 

Tragedie rutieră în Dolj! Doi tineri au murit și doi au fost răniți, într-un accident 

de Redacția Jurnalul    |    31 Iul 2023   •   08:16
Tragedie rutieră în Dolj! Doi tineri au murit și doi au fost răniți, într-un accident 
Sursa foto: Facebook Oltenia TV

Doi tineri au murit și doi au fost răniți grav, în noaptea de duminică spre luni, după ce mașina în care se aflau a părăsit drumul și a lovit un stâlp de susținere a rețelei electrice, în localitatea Dobridor, județul Dolj

Accidentul din Dobridor a avut loc după ora 24.00.

Polițiștii doljeni au constatat faptul că un bărbat, de 25 de ani, din comuna Moțăței, în timp ce conducea un autoturism din direcția de mers Moțăței către localitatea Unirea, într-o curbă la dreapta a pierdut controlul direcției de mers, părăsind partea carosabilă şi intrând în coliziune cu un stâlp de susținere a rețelei electrice.

În urma accidentului, șoferul și încă un pasager aflat în autoturism au decedat.

Totodată, ceilalți pasageri, doi tineri de 22 și 26 de ani au avut nevoie de îngrijiri medicale, fiind transportați de urgență la o unitate medicală.

În acest caz a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă, cercetările fiind continuate pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: tragedie rutiera dolj