x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tranzitul cu bacul peste Dunăre la Zimnicea a fost oprit din cauza unei defecțiuni tehnice

Tranzitul cu bacul peste Dunăre la Zimnicea a fost oprit din cauza unei defecțiuni tehnice

14 Sep 2021   •   15:37
Tranzitul cu bacul peste Dunăre la Zimnicea a fost oprit din cauza unei defecțiuni tehnice

Poliția de frontieră a anunțat marți că tranzitul cu bacul peste Dunăre, la Zimnicea, a fost oprit din cauza unei defecțiuni tehnice.

Potrivit unui comunicat al Poliției de frontieră, societatea care administrează cursele de ferry-boat între localităţile Zimnicea (România) şi Svishtov (Bulgaria) a informat marți că, din cauza unor defecţiuni tehnice, s-a sistat temporar tranzitarea cu bacul peste Dunăre prin Punctul de Trecere a Frontierei Zimnicea.

Polițiștii le recomandă celor care doresc să tranziteze frontiera să utilizeze celelalte puncte de trecere de la graniţa cu Bulgaria.

Aceștia sunt sfătuiți să folosească aplicaţia Trafic on-line, care prezintă o medie a timpilor de aşteptare în punctele rutiere de trecere a frontierei pentru anumite intervale de timp.

Mediafax

×
Subiecte în articol: zimnicea