x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Trei tineri răniţi în urma unui accident rutier produs pe DN2

Trei tineri răniţi în urma unui accident rutier produs pe DN2

25 Aug 2018   •   11:03
Trei tineri răniţi în urma unui accident rutier produs pe DN2

Trei persoane au fost rănite sâmbătă în urma unui accident de circulaţie produs pe DN 2, în apropierea municipiului Râmnicu Sărat. 

 

"Din primele verificări, şoferul unei autoutilitare în vârstă de 25 de ani din Buzău, care circula din direcţia Vrancea către Buzău, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu un autoturism care circula din sens opus. În urma impactului acesta din urmă a ieşit pe câmp", a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău, agentul şef Mihai Drăghiciu. 

Potrivit sursei citate, în urma impactului, trei persoane din autoturism - o fată de 19 ani şi doi băieţi, ambii de câte 23 de ani, au suferit leziuni, în starea cea mai gravă aflându-se tânăra. 

"S-a întocmit dosar penal şi se continuă cercetările pentru stabilirea tuturor circumstanţelor care au dus la producerea evenimentului", a spus purtătorul de cuvânt al IPJ Buzău. AGERPRES

×
Subiecte în articol: tineri ramnicu sarat accident circulatie