Cei doi frați, o fată de 17 ani și un băiat de 18 ani, din comuna Horia, județul Neamț, au mers, sâmbătă, la scăldat.
La un moment data se pare că fata a alunecat în apă, iar fratele ei a sărit să o ajute.
Copila a fost scoasă la mal de către localnici, iar medicii de pe echipajul de salvare au reușit să o resusciteze și să o ducă la sital.
Trupul băiatului a fost scos la mal abia duminică la orele prânzului, după o intervenție susținută de pompieri din mai multe județe din zona Moldovei, care au mers în sprijinul salvatorilor din Neamț.
În timpul misiunii de căutare, de sâmbătă, trei persoane, rude ale celor doi frați, au suferit atacuri de panică și au fost transportate la CPU Roman. este vorba de o femeie în vârsta de 40 ani, o fată de 16 ani și un băiat în vârstă de 13 ani.
Stire initială:Un băiat și o fată, ambii de 18 ani, care au intrat în râul Moldova, în comuna Horia, județul Neamț, sâmbătă, nu au reușit să mai iasă, pompierii desfășurând misiuni de salvare.
Potrivit ISU Neamț, localnicii au scos din apă fata, până la sosirea forțelor de intervenție.Acesteia i-au fost aplicate manevre de resuscitare și a fost dusă la spital.
Misiune de salvare a două persoane care au intrat în râul Moldova și nu au reușit să iasă pic.twitter.com/4VY1Abzlld
— Jurnalul (@JurnalulN) July 2, 2022
Pompierii militari, cu ajutorul bărcii, caută cea de-a doua persoană, un băiat.