x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Tulcea. Un bărbat a supraviețuit după ce a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri

Tulcea. Un bărbat a supraviețuit după ce a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri

de Redacția Jurnalul    |    13 Iul 2024   •   21:57
Tulcea. Un bărbat a supraviețuit după ce a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri

Un bărbat a supraviețuit după ce a căzut într-o fântână adâncă de 30 de metri. Accidentul a avut loc sâmbătă, în județul Tulcea. Victima a fost transportată la spital având multiple fracturi ale membrelor.

Detașamentul de Pompieri Tulcea a fost alertat prin apel la numărul unic de urgență 112 despre faptul că în localitatea Cataloi, un bărbat de 57 de ani a căzut într-o fântână de aproximativ 30 de metri adâncime.

Către locul indicat s-au deplasat două echipaje de salvatori cu o autospecială de stingere și o autoscară, dar și o echipă medicală din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Tulcea.

Un membru al echipajului de alpiniști a fost coborât în fântână pentru a vorbi cu victima. Cu ajutorul unui dispozitiv pentru astfel de situații, atât salvatorul cât și bărbatul căzut în fântână au fost ridicați la suprafață. Bărbatul a fost extras în 10 minute de la sosirea echipajelor de intervenție și la 45 de minute de la primirea primului apel la numărul unic de urgență 112, a explicat ISU.

Bărbatul de 57 de ani a fost transportat la spital cu multiple fracturi ale membrelor și este supus unor investigații medicale amănunțite.

(sursa: Mediafax)

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: fantana Tulcea