x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Salvamontiștii din toată țara, în acțiune pentru salvarea unui turist străin accidentat în Făgăraș

Salvamontiștii din toată țara, în acțiune pentru salvarea unui turist străin accidentat în Făgăraș

de Redacția Jurnalul    |    04 Apr 2024   •   16:15
Salvamontiștii din toată țara, în acțiune pentru salvarea unui turist străin accidentat în Făgăraș

O echipă de salvamontiști din toată țara participă la o acțiune de salvare complexă, după ce un turist străin a fost grav accidentat în Făgăraș, în zona Vânătoarea lui Buteanu.

Salvamontiștii se aflau la o acțiune de pregătire când au auzit strigătele de ajutor ale victimei, într-un perete de sub vârful Vânătoarea lui Buteanu.

Pregătirea a fost imediat întreruptă, iar echipele de intervenție s-au mobilizat rapid. O primă echipă a pornit spre locul accidentului pentru a evalua starea victimei, în timp ce ceilalți salvamontiști pregăteau echipamentul de prim ajutor, targa de recuperare și stabileau traseul de evacuare.

Din echipa de intervenție fac parte salvamontiști din Sibiu, Gorj, Alba, Cluj , Poiana Brașov, Bihor, Mureș, Prahova, Harghita, Satu Mare, Sinaia și Zărnești.

Primele informații arată că victima este un cetățean străin.

„Vremea este nefavorabilă, în zonă bate vântul cu transport de zăpadă, plafonul de nori este foarte jos și nu sunt condiții pentru a solicita un elicopter căruia salvamontiștii sa îi predea persoana accidentată, urmând ca toată acțiunea sa se desfășoare terestru”, anunță salvamontiștii.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: turist salvare salvamontisti