x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Turistul ceh care a căzut pe zăpadă în Munţii Făgăraş este în stare foarte gravă

Turistul ceh care a căzut pe zăpadă în Munţii Făgăraş este în stare foarte gravă

17 Iun 2019   •   13:07
Turistul ceh care a căzut pe zăpadă în Munţii Făgăraş este în stare foarte gravă
Sursa foto: Spotmatik/Getty Images/iStockphoto

Turistul ceh care a căzut pe zăpadă în Munţii Făgăraş a fost transportat la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Sibiu, starea lui fiind foarte gravă, a declarat şeful Salvamont Sibiu, Adrian David.

Pentru transportul turistului rănit din munţi la spitalul din municipiul Sibiu a fost nevoie de elicopterul SMURD care a zburat de la Târgu Mureş.

"Un turist ceh de aproximativ 30 de ani a suferit un grav accident în Munţii Făgăraşului, după ce a căzut pe o limbă de zăpadă, în apropierea Lacului Avrig. Pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă şi evacuarea victimei s-a solicitat elicopterul SMURD Mureş, care a reuşit să facă intervenţia într-un timp foarte scurt. În acest moment, pacientul a fost preluat şi este în zbor spre Spitalul Judeţean Sibiu. Prezintă traume la nivelul capului şi membrelor, starea lui fiind foarte gravă", a explicat Adrian David. AGERPRES

×