x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul Ştiri Locale Un braţ de macara s-a prăbuşit peste un stâlp electric şi două maşini

Un braţ de macara s-a prăbuşit peste un stâlp electric şi două maşini

Publicat la 17 Dec 2015 11:13 Modificat la 17 Dec 2015 11:13
Un braţ de macara s-a prăbuşit peste un stâlp electric şi două maşini
Braţul unei macarale s-a prăbuşit joi, pe o stradă din municipiul Constanţa, fiind doborât un stâlp de electricitate şi avariate două autoturisme, fără a se înregistra victime.

Macaraua era utilizată la construirea unui imobil.

O şoferiţă aflată în trafic în zona respectivă, pe strada Traian, a suferit un atac de panică, acesteia acordându-i-se îngrijirile medicale necesare de către echipajul unei ambulanţe sosite la faţa locului.

La locul producerii incidentului a sosit şi o autospecială a Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Dobrogea.

×