x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un elev a fost snopit în bătaie pe holurile şcolii, în Iaşi. Băiatul a ajuns la spital

Un elev a fost snopit în bătaie pe holurile şcolii, în Iaşi. Băiatul a ajuns la spital

15 Mai 2017   •   11:40
Un elev a fost snopit în bătaie pe holurile şcolii, în Iaşi. Băiatul a ajuns la spital

Conducerea Colegiului Tehnic de Electronică şi Telecomunicaţii "Gheorghe Mârzescu" a declanşat o anchetă după ce trei elevi s-au bătut pe holurile şcolii, unul dintre aceştia fiind dus la spital din cauza traumatismelor. 

În cursul dimineţii, trei elevi, doi dintre ei fiind în clasa a XI-a, iar cel de-al treilea în clasa a X-a, s-au luat la bătaie cu pumnii şi picioarele, fără a ţine cont că se află pe holurile şcolii. Cea care i-a despărţit a fost femeia de serviciu, care a şi apelat la serviciul 112. 

"Este vorba de un incident izolat, spontan, care a avut loc pe hol în cursul acestei dimineţi. Conducerea şcolii condamnă astfel de comportamente şi de aceea s-a constituit o comisie de disciplină pentru a afla cum stau lucrurile. Acum elevii dau declaraţii. Nu vă putem spune mai multe informaţii", a declarat, pentru Agerpres, profesoara Ana Bogdan, purtătorul de cuvânt al Colegiului Tehnic de Electronică şi Telecomunicaţii "Gheorghe Mârzescu". 

Potrivit acesteia, din cauza loviturilor primite la nivelul feţei, capului, şi pieptului, elevul de clasa a X-a a avut nevoie de îngrijiri medicale. El a fost dus iniţial la cabinetul şcolii, după care a fost solicitat un echipaj al Serviciului Judeţean al Ambulanţei. "Prin intermediul unui apel la serviciul 112 am fost solicitaţi să intervenim, în jurul orei 8,51, la Colegiul Tehnic de Electronică şi Telecomunicaţii Gheorghe Mârzescu pentru o agresiune fizică. Un echipaj medical de urgenţă tip B2 cu asistent a fost direcţionat la locul solicitării, unde a acordat îngrijiri medicale unui tânăr în vârstă de 16 ani, care a suferit traumatisme cranio-faciale şi la nivelul toracelui", a declarat Nicolai Pralea, purtătorul de cuvânt al SAJ Iaşi. Conform acestuia, ulterior elevul a fost dus la spital pentru supraveghere de specialitate. 

Reprezentanţii Inspectoratului Judeţean de Poliţie au demarat la rândul lor o anchetă. 

"Poliţiştii s-au sesizat din oficiu cu privire la acest caz. În prezent se efectuează verificări pentru a stabili situaţia de fapt. O echipă s-a deplasat la faţa locului, a vizionat imaginile de pe camerele de luat vederi amplasate pe hol. Se fac cercetări în continuare. În funcţie de rezultate vom lua măsurile care se impun", a declarat Anca Vâjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi

×
Subiecte în articol: elev batut liceu iasi spital