Noi acuzaţii dure la adresa fostului Episcop al Huşilor, în urma scandalului sexual în care a fost implicat! După ce a fost retras din funcţie, preoţii din zona Huşilor fac dezvăluiri de proporţii despre Corneliu Bârlădeanu. Le-ar fi retras, ilegal, sume mari din salarii, ascunzându-le de la dosare diplomele de licenţă şi trecându-i ca având studii medii.
Escrocheria care ar putea zgudui din nou Protoieria Huşilor a fost descoperită chiar de preoţii păgubiţi. Peste 25 de feţe bisericeşti s-au trezit cu diplomele de studii superioare furate din dosarele de angajare, în noiembrie 2013, când salariile le-au fost diminuate cu 800 de lei.
Preoţii mărturisesc, pentru vremeanoua.ro, că fostul Episcopul al Huşilor, ajutat de consilierii săi, ar fi sustras actele din dosare, pentru a acoperi furtul din salarii. Asta în ciuda faptului că remuneraţia feţelor bisericeşti vine de la bugetul de stat, prin Ministerul Cultelor. Toată escrocheria ar fi durat până la izbucnirea scandalului sexual în care Corneliu Bârlădeanu a fost acuzat că a întreţinut relaţii intime cu alţi bărbaţi.
Brusc, după aproape trei ani, lefurile le-au fost mărite, însă diplomele nu le-au fost înapoiate.
Reducerea de salariu din noiembrie 2013 s-ar fi făcut peste noapte, fără ca preoţii să primească o înştiinţare oficială. Când au cerut la vremea aceea explicaţii pentru decizia luată, ar fi primit un răspuns evaziv, de la unul dintre consilierii fostului Episcop, considerat ca fiind mâna dreaptă a acestuia.
“Noi nu am primit niciun fel de hârtie oficialã. Dar l-am întrebat pe Paulicã ce se întâmplã. El ne-a spus cã asa a hotãrât Preasfintitul, sã ne ia bani din salariul nostru, ca sã dea salariu la cei de la cor. Evident cã era o prostie, cã aici e vorba despre bani seriosi, nu se punea problema de asa ceva, mai ales cã banii de salarii vin de la stat, iar lucrurile ar trebui sã fie clare aici. Nu am avut ce face, a trebuit sã înghitim. Cea mai bunã dovadã a ceea ce spun eu acum este reprezentatã de statele de platã. Sau listele de platã, cum le spunem noi. Acolo se vede ce salariu luam în octombrie 2013, de exemplu, si ce salariu în ianuarie 2014. Deci, dacã cineva vrea sã facã o anchetã, are toate dovezile necesare”, spune unul din cei 25 de preoti, afectati de abuzul fãcut de cei din conducerea Episcopiei.
Preoţii mărturisesc pentru vremeanoua.ro că le-a fost şi le este şi acum teamă să reacţioneze public, din cauză că există zvonuri că fostul Episcop s-ar putea întoarce în funcţie.
“Noi stim cã el spune cã nu va pleca de la Husi, pentru cã s-a spus de cãtre Patriarhie cã este nevinovat. Dacã ne trezim cu el, în continuare, Episcop? Ne dã afarã, nebunul! E foarte rãzbunãtor. Dar procurorii pot face anchetã. Dovezi sunt foarte multe. Ar trebui sã le pese si de noi”, spun preotii. Acestia stiu sigur cã Preasfintitul Corneliu continuã sã doarmã în luxosul sãu palat, construit sfidãtor în coasta Catedralei Episcopale. “Da, în palatul lui doarme. Acolo stã”, spun fetele bisericesti.
Vremeanoua.ro mai scrie că preoţii din zona Husi nu ar fi aflat ce s-a întâmplat, de fapt, cu salariile lor, dacã, la ultima şedinţã de la Protoierie, “Paulicã” nu le-ar fi cerut insistent să îşi aducã diplomele de licenţã.
“Eu am rãmas uimit, pentru cã sunt preot din 1980 – 1981 si m-am angajat cu dosar complet, cu diplomã la dosar. Atunci noi, verificând, ne-am dat seama cã ei ne-au trecut cu SM si nu mai eram cu SS. Adicã Studii Medii, nu Studii Superioare. Imediat am fãcut legãtura cu scãderea bruscã a salariilor si ne-am dat seama care a fost metoda de a fura banii: sã ne treacã de la preoti cu studii superioare, la preoti cu studii medii. Au sustras diplomele si cine stie unde le-au dus, de nici ei nu mai stiu de ele”, spun preotii. Acestia dau numele mai multor colegi care sunt în aceastã situatie, accentuând mai ales situatia unuia dintre colegi, lãsat fãrã aproape jumãtate din leafã, desi avea acasã 5 copii. “Este colegul nostru, preot la Curteni, Gabriel îl cheamã, cã îmi scapã acum numele de familie. Are 5 copii. Totusi, si din banii lui a luat. Chiar cã e dureroasã aceastã mârsãvie. Si eu m-am descurcat greu, cã am 100 de familii, dar sunt 100 de vãduve necãjite. Salariile noastre erau de la statul român, trebuia sã ni le dea”, spun preotii, supãrati.
Feţele bisericeşti mai spun cã Preasfinţitului i-au trebuit sume mari de bani la sfârsitul anului 2013, pentru cã de pe atunci s-a înteţit şantajul asupra sa. Filmuleţele explicite care circulau printre preoţi începeau sã îsi facã efectul, Episcopul fiind presat sã dea sume mari de bani celor care aveau curajul sã îl înfrunte şi sã cearã cumpãrarea tãcerii.
“Nici nu ne îndoim cã banii nostri au mers pe santaj! El nu avea de unde sã ia sume asa mari de bani si de aceea ridica birurile preotilor, dar lua si bani de-a gata, din banii dati de stat pentru salariile noastre. Aceasta este infractiune, dar numai dacã procurorii ar vrea sã vadã despre ce este vorba”, sustin preoţii.Observator.tv