x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un parașutist militar și-a pierdut viața la antrenament: Nu i s-a deschis parașuta

Un parașutist militar și-a pierdut viața la antrenament: Nu i s-a deschis parașuta

25 Mai 2022   •   16:13
Un parașutist militar și-a pierdut viața la antrenament: Nu i s-a deschis parașuta
Sursa foto: Lucian Alecu/Intact Images

Un parașutist militar a murit, miercuri, în urma unui accident produs în timpul unui exerciţiu de paraşutare pe Aerodromul din Boboc.

Potrivit ministrului Apărării, Vasile Dîncu, căpitanul Cosmin Constantin Scorțea, din Baza 71 Aeriană Câmpia Turzii, și-a pierdut viața miercuri, în urma unui accident survenit pe timpul unui exerciţiu de paraşutare pe Aerodromul din Boboc.

Accidentul a avut loc în jurul orei 14.00, pe timpul executării manevrelor de aterizare.

„Ofițerului i-a fost acordat primul ajutor la fața locului, dar cu toate eforturile medicilor, a fost constatat decesul militarului. Pentru stabilirea circumstanțelor producerii accidentului a fost sesizat Parchetul Militar. De asemenea, conform procedurilor legale, șeful Statului Major al Forțelor Aeriene a ordonat constituirea unei comisii interne de anchetă”, afirmă Dîncu.

Căpitanul Cosmin Constantin Scorțea, în vârstă de 38 de ani, era angajat în Ministerul Apărării Naționale din anul 2007, avea la activ 67 de salturi, fiind atestat pe tipul de parașută BG-7M. Era căsătorit și avea un copil.

Joi vor fi organizate în unitățile militare din țară ceremonii de comemorare a ofițerului.

Un incident similar a avut loc marti, cand un tânăr în vârstă de 19 ani a ajuns la UPU SMURD Târgu Mureş în stare gravă după ce a efectuat un salt cu paraşuta.

Aeroclubul României a anunţat că paraşuta principală şi cea de rezervă au fost găsite încurcate şi deschise parţial.

Tânărul era la cel de-al 17-lea salt în cadrul cursului de obţinere a licenţei.

Inspectorii Autorităţii de Investigaţie şi Analiză pentru Siguranţa Aviaţiei Civile (AIAS) urmează să investigheze cauzele care au dus la acest accident.

Conducerea Aeroclubului României a dispus oprirea activităţii de paraşutism în toate aerocluburile teritoriale, până la stabilirea cauzelor accidentului.

 

×