x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un parc sau o piaţetă din municipiul Buzău va primi numele "Regele Mihai I"

Un parc sau o piaţetă din municipiul Buzău va primi numele "Regele Mihai I"

15 Dec 2017   •   17:23
Un parc sau o piaţetă din municipiul Buzău va primi numele "Regele Mihai I"
Sursa foto: Karina Knapek/Intact Images

Un parc sau o piaţetă din municipiul Buzău va purta numele "Regele Mihai I", hotărâre care va fi dezbătută săptămâna viitoare de Consiliul Local, după ce vineri două ONG-uri au făcut această propunere. 

"Iniţiativa aparţine Fundaţiei Sfântul Sava de la Buzău şi Fundaţiei Mitropolit Irineu Mihălcescu, care au solicitat ca la ultima şedinţă a CLM din acest an un parc, sau după caz, o piaţetă să poarte numele Majestăţii Sale, regele Mihai", a declarat, pentru AGERPRES, viceprimarul Ionuţ Apostu. 

La rândul său, preşedintele Fundaţiei Sfântul Sava de la Buzău, părintele Mihail Milea, a declarat, pentru AGERPRES, că "buzoienii doresc să cinstească Casa Regală a României şi implicit pe Majestatea Sa, regele Mihai I, care şi-au adus un aport important la Marea Unire şi, implicit, la traiectoria modernă a ţării noastre". 

Potrivit sursei citate, iniţiativa este cu atât mai importantă cu cât tot luni, 18 decembrie, a.c., Consiliul Locale Municipal Buzău va avea o şedinţă comună cu consilierii oraşului Soroca din Republica Moldova, pentru a hotărî înfrăţirea dintre cele două unităţi administrativ-teritoriale "pentru totdeauna". 

La începutul acestei săptămâni, la iniţiativa primarului municipiului Buzău, Constantin Toma, au fost amenajate în faţa primăriei un loc de reculegere şi o carte de condoleanţe pentru regele Mihai. AGERPRES 

×