x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un șofer beat a făcut prăpăd într-o parcare din Galați

Un șofer beat a făcut prăpăd într-o parcare din Galați

18 Ian 2019   •   15:36
Un șofer beat a făcut prăpăd într-o parcare din Galați

Un tânăr de 27 ani din Galaţi a fost reţinut pe bază de ordonanţă după ce, sub influenţa alcoolului şi fără permis, a avariat trei maşini şi a fugit de la locul accidentului, se arată într-un comunicat transmis, vineri, de Inspectoratul Judeţean de Poliţie Galaţi.

Potrivit sursei citate, poliţiştii rutieri au fost sesizaţi despre faptul că, pe strada Dogăriei din municipiul Galaţi, a avut loc un accident rutier, în care au fost implicate trei autoturisme, conducătorul auto vinovat de producerea acestuia părăsind locul faptei. Bărbatul a lovit în spate un autoturism care staţiona, după care, pierzând controlul volanului, a intrat în coliziune cu o maşină care circula regulamentar din sensul opus de mers. Din incident a rezultat avarierea celor trei autovehicule, precum şi rănirea unui bărbat de 32 ani care se afla la volanul autoturismului staţionat.

La câteva ore după ce conducătorul auto vinovat de producerea accidentului a părăsit locul faptei, poliţiştii l-au identificat în persoana unui tânăr de 27 ani, verificările cu privire la acesta relevând faptul că nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Fiind testat alcoolscopic, la momentul depistării, acesta a prezentat o valoare de 0,24 mg/l alcool pur în aerul expirat.

În cauză a fost întocmit dosar de cercetare penală pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi părăsirea locului accidentului, bărbatul în cauză fiind reţinut, pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore. AGERPRES

×