x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Un tâlhar a fost prins de un polițist din Brașov care era în timpul liber

Un tâlhar a fost prins de un polițist din Brașov care era în timpul liber

07 Mar 2020   •   18:00
Un tâlhar a fost prins de un polițist din Brașov care era în timpul liber

Un tânăr care tocmai ce tâlhărise un bărbat, în Brașov, a fost prins, sâmbătă, de un polițist aflat în timpul liber, la scurt timp de la comiterea faptei. Complicele său a reușit să scape, dar a fost identificat, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților Poliției Brașov, un polițist, din cadrul Poliției Municipiului Brașov-Secția 2 Poliție Brașov, în timp ce se afla pe bld. Victoriei din municipiu, în timpul liber, a observat faptul că un bărbat este victima unei infracțiuni de tâlhărie.

"Agentul șef de poliție a urmărit persoanele implicate și a reușit să o imobilizeze pe una dintre acestea​Cu ocazia cercetărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că un tânăr, în vârstă de 23 ani, în timp ce se afla pe bld. Victoriei din mun. Brașov, ar fi fost agresat fizic de către o persoană, fiind lovit în zona feței și i-ar fi sustras mai multe bunuri pe care le avea în mână", a transmis sursa citată.

Polițistul a reușit în scurt timp, imobilizarea unuia dintre tinerii care au dat atacul.

Cele două persoane au fost identificate,ca fiind doi tineri în vârstă de 15 ani din mun. Brașov și 19 ani din Săcele.

În cauză, a fost întocmit dosar penal în care se fac cercetări pentru tâlhărie.

Mediafax

×