Un tir cu porci s-a răsturnat pe Drumul Național 23 A, în localitatea Milcovul din județul Vrancea. Șoferul va fi transportat la spital, iar proprietarul animalelor va trimite altă mașină pentru a lua animalele care au supraviețuit accidentului, scrie Mediafax
Accidentul s-a produs miercuri pe DN 23 A, în localitatea Milcovul. Un tir încărcat cu porci s-a răsturnat pe marginea șoselei. La fața locului intervin mai multe echipaje SMURD, de la Poliție și ISU.
Șoferul autotrenului are un politraumatism cranian și un traumatism la mână și a fost luat de o ambulanță pentru a fi transportat la spital.
Transportul de animale vii se îndrepta către Odobești. Proprietarul porcilor va transfera animalele care au supraviețuit în altă mașină și va face bilanțul pagubei create în timpul accidentului.