x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Unde va organiza Primăria Capitalei evenimente de sărbători; Gabriela Firea: "Bucureştenii şi turiştii să se simtă exact ca la Viena sau mai bine"

Unde va organiza Primăria Capitalei evenimente de sărbători; Gabriela Firea: "Bucureştenii şi turiştii să se simtă exact ca la Viena sau mai bine"

22 Noi 2016   •   23:27
Unde va organiza Primăria Capitalei evenimente de sărbători; Gabriela Firea: "Bucureştenii şi turiştii să se simtă exact ca la Viena sau mai bine"
Sursa foto: Primarul Capitalei, Gabriela Firea

Primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, a anunţat, marţi, programul manifestărilor care vor avea loc la Bucureşti în perioada sărbătorilor de iarnă, precizând că vor fi organizate evenimente în mai multe zone de interes, urmând ca Centrul Vechi să fie împodobit "în mod deosebit", iar spectacolul de Revelion şi focul de artificii să aibă loc în Piaţa Revoluţiei.

"În Centrul Vechi este primul în an în care, după ce m-am întâlnit cu oamenii de afaceri care activează acolo, împreună organizăm sărbătorile din această zonă de patrimoniu. Acest obiectiv turistic va fi împodobit în mod deosebit în acest an şi, în premieră, toate cafenelele, restaurantele vor avea voie să iasă în faţa lor cu produse tradiţionale. (...) La Ateneu, în Piaţa Enescu vom avea încă o zonă de atracţie (...), un brad îmbrăcat în roz pe care, împreună cu Fundaţia Renaşterea, ne-am gândit să-l dedicăm ca simbol femeilor din România ca un mic gest de preţuire pentru ele şi ca o atragere a atenţiei să aibă grijă de sănătatea lor", a declarat Firea, la Digi 24.

În ceea ce priveşte Revelionul, primarul general al Capitalei a arătat că va consta într-un "spectacol amplu de artificii" în zona Piaţa Enescu, care se va uni cu Piaţa Revoluţiei rezultând o zonă cu o capacitate de peste 50.000 de persoane.

Gabriela Firea a explicat că este vorba de un nou concept de abordare a evenimentelor organizate cu ocazia sărbătorilor de iarnă, fiind vorba de patru zone de atracţie şi nu doar de una singură, ca până acum.

Potrivit edilului, pe lângă Piaţa Revoluţiei şi Centrul Vechi, evenimente vor mai fi organizate la Universitate şi în Piaţa Constituţiei.

"Pe lângă Universitate, unde în continuare vom organiza evenimente şi vom avea brad împodobit şi posibilitatea de a se achiziţiona cadouri de Crăciun, dulciuri şi de a organiza spectacole, (...) la Piaţa Constituţiei vom avea peste 120 de căsuţe unde se vor vinde produse tradiţionale, un patinoar în aer liber, casa lui Moş Crăciun, renii lui Moş Crăciun, foarte multe zone, terase pentru ca bucureştenii şi turiştii să se simtă exact ca la Viena sau mai bine", a adăugat Firea.

Sursa: AGERPRES

×