x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Încă unul dintre bărbații căzuți într-un bazin de canalizare din județul Sibiu a murit

Încă unul dintre bărbații căzuți într-un bazin de canalizare din județul Sibiu a murit

de Redacția Jurnalul    |    11 Iun 2024   •   09:24
Încă unul dintre bărbații căzuți într-un bazin de canalizare din județul Sibiu a murit
Sursa foto: Hepta

Încă unul dintre bărbații căzut într-un bazin adânc de aproximativ cinci metri din județul Sibiu a murit la scurt timp după ce a fost adus în UPU, în urma unui stop cardiorespirator neresuscitabil., anunță Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu

„Doi pacienți au fost aduși ieri (luni - n.r.) după-masa, în jurul orei 18, la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu, în urma unui accident de muncă produs în localitatea Hașag. Un bărbat în vârstă de 47 de ani a fost diagnosticat cu traumatism cranio-facial și o ușoară asfixiere cu CO2 – a primit tratament de specialitate în UPU și a fost trimis acasă cu recomandări. Din păcate, cel de-al doilea pacient, un bărbat de 37 de ani, a decedat la scurt timp după ce a fost adus în UPU, în urma unui stop cardiorespirator neresuscitabil”, potrivit unei informări de presă.

ISU Sibiu anunța, luni, că pompierii sibieni intervin în localitatea Hașag pentru a salva „trei persoane care din primele informații ar fi căzute într-un bazin adânc de aproximativ 5 metri”.

Salvatorii care au ajuns la fața locului au constatat că este vorba despre un bazin de canalizare. Cele trei victime au fost scoase din bazin.

Potrivit echipelor de intervenție de la ISU, un bărbat în vârstă de 48 de ani cu traumatism facial a fost preluat de o ambulanță SAJ și a fost transportat la UPU Sibiu.

Un alt bărbat în vârstă aproximativ 37 de ani a fost extras inconștient, în stop cardio-respirator. S-au aplicat de urgență manevre de resuscitare și a răspuns manevrelor. A fost preluat de ambulanță SAJ L, fiind transportat la UPU Sibiu.

Al treilea bărbat în vârstă de aproximativ 35 de ani a fost extras însă nu a putut fi salvat. Medicul a declarat decesul acestuia, a precizat ISU Sibiu.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: bazin canalizare sibiu