Jandarmii din Vâlcea au fost solicitați joi dimineața, în jurul orei 4.00, să intervină pentru îndepărtarea unui urs care a ajuns în curtea unei case din Budești.
La sosirea forțelor de ordine, animalul sălbatic nu a fost găsit la fața locului, fapt pentru care jandarmii au mai rămas în zonă pentru a se asigura că toți localnicii sunt protejați. De asemenea, au fost anunțate autoritățile și agențiile cu atribuții în acest domeniu.
Ursul nu a provocat pagube materiale și nu au fost înregistrate victime.
„Pentru a diminua șansele pentru evenimente similare în viitor, în perioada următoare, jandarmii vor lua măsuri de prevenire și vor patrula pe timpul nopții în zona respectivă, utilizând mijloacele acustice sonore și luminoase. Aceste măsuri de prevenire au ca scop protejarea tuturor persoanelor care trăiesc sau trec prin acea zonă și prevenirea situațiilor în care animale sălbatice pot intra în contact cu oamenii și proprietățile acestora. Prin utilizarea mijloacelor acustice sonore și luminoase, se va încerca să se țină animalele sălbatice la distanță, evitând astfel eventuale incidente nedorite”, a transmis Jandarmeria Vâlcea.
(sursa: Mediafax)