x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale  O ursoaică a murit prinsă într-un gard, lăsând în urmă un pui orfan

 O ursoaică a murit prinsă într-un gard, lăsând în urmă un pui orfan

28 Aug 2024   •   16:00
 O ursoaică a murit prinsă într-un gard, lăsând în urmă un pui orfan

O ursoaică a murit prinsă într-un gard, în urmă cu patru zile, în comuna Izvoarele, județul Prahova. În apropierea locului unde a fost găsit cadavrul ursoaicei, autoritățile au descoperit un pui de urs în vârstă de 8 luni.

Polițiștii din Drajna au fost sesizați, pe 24 august, de către un paznic de vânătoare, că în comuna Izvoarele o ursoaică ar fi fost prinsă într-un gard.

Echipa care a mers acolo a stabilit că o ursoaică s-ar fi prins într-o șufă metalică amplasată într-un gard, care împrejmuia o suprafață de teren, decedând.

Ulterior, cadavrul ursului a fost supus unei constatări sanitar-veterinare de către specialiști ai DSVSA Prahova.

De asemenea, în zona în care a fost identificat cadavrul ursului, a fost găsit și un pui de urs, în vârstă de aproximativ 8 luni, fapt pentru care comisia a decis tranchilizarea și relocarea acestuia către Sanctuarul Urșilor Zărnești, informează IPJ Prahova.

(sursa: Mediafax)

 

×
Subiecte în articol: burse Prahova gard pui