x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Urs prins într-un laț. Polițiștii fac cercetări pentru braconaj cinegetic

Urs prins într-un laț. Polițiștii fac cercetări pentru braconaj cinegetic

de Redacția Jurnalul    |    08 Sep 2023   •   10:50
Urs prins într-un laț. Polițiștii fac cercetări pentru braconaj cinegetic

Polițiștii au fost sesizați joi că un urs a fost prins într-un laț în localitatea Petrila, județul Hunedoara. Acesta a fost tranchilizat vineri dimineața și eliberat. Polițiștii fac cercetări pentru braconaj cinegetic.

Joi seara, poliţiştii au fost sesizați de un paznic de vânătoare despre faptul că în localitatea Petrila, în zona Taia, se află un urs viu, prins într-un laț.

Echipa operativă formată din lucrători din cadrul serviciului Arme, Explozivi, Substanțe Periculoase şi ai Poliţiei Orașului Petrila, care s-a deplasat la faţa locului, a constatat faptul că în zona Taia, în extravilanul orașului Petrila, la aproximativ 500 de metri de locuințele din acea zonă deluroasă, se află un urs viu, adult, prins de picior într-un laț format dintr-o sârmă oțelită.

Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de braconaj cinegetic și continuă cercetările în vederea identificării persoanelor bănuite de comiterea faptei și a luării măsurilor legale.

„Paza locului în care s-a aflat ursul a fost asigurată pe durata nopții de jandarmi, până în cursul acestei dimineți, când medicul veterinar sosit la fața locului a tranchilizat ursul, iar ca urma a examinării acestuia s-a constat că acesta prezenta o excoriație și edem ușor la piciorul drept din spate, nefiind constatate fracturi sau leziuni incompatibile cu viața, astfel că a fost eliberat”, transmite IPJ Hunedoara.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: politisti braconaj urs