Pompierii militari din cadrul Detașamentului de Pompieri Sinaia au intervenit sâmbătă de dimineață pentru salvarea unei ursoaice căzute împreună cu un pui într-o fosă septică din Sinaia, cota 1400.
Au fost trimise la fața locului o autospecială de stingere și un echipaj SMURD.
Ursoaica era acoperită aproape complet de materiile din fosa septică, dar își ținea pe creștet puiul, în încercarea de a-l salva. Animalul era agitat.
„A fost solicitat sprijinul Jandarmeriei Montane, care a asigurat zona astfel încât turiștii să fie în siguranță, iar lucrători din cadrul operatorului economic care administrează fondul cinegetic din zonă si-au adus și aceștia aportul pentru ca această operațiune să se încheie cu succes. Până la sosirea unui medic veterinar, pompierii au luat decizia de a coborî în fosă una dintre scările metalice din dotare, în încercarea de determina animalele să o folosească pentru a ieși. Ceea ce au și reușit, mai întâi fiind evacuată ursoaica, ulterior și puiul”, transmit reprezentanții ISU Prahova..
În final, usroaica și puiul ei au fost îndreptați spre zona de pădure, pentru a reveni în habitatul lor.
A fost emis și mesaj RO-ALERT, astfel încât cei prezenți acolo sa fie informați despre misiunea aflată in desfășurare.