x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Ursul prins într-un gard de sârmă, eutanasiat, capcana a fost pusă intenţionat

Ursul prins într-un gard de sârmă, eutanasiat, capcana a fost pusă intenţionat

de Redacția Jurnalul    |    27 Oct 2023   •   14:15
Ursul prins într-un gard de sârmă, eutanasiat, capcana a fost pusă intenţionat
Sursa foto: IJJ Alba

UPDATE Ursul care a rămas blocat, vineri, într-un gard de sârmă pe raza unei localităţi din Munţii Apuseni, a fost eutanasiat din cauza rănilor suferite, autorităţile stabilind, totodată, că acesta a fost prins într-o capcană pusă intenţionat.

Dacă, iniţial, din cauza întunericului, s-a crezut că este vorba de o ursoaică ce fusese observată de localnici, în această săptămână, împreună cu cei doi pui ai săi, la lumina zilei, medicul veterinar care s-a deplasat la faţa locului a constatat că era vorba mai degrabă de un urs de circa 2 ani, posibil unul dintre pui.

Ursul a fost mai întâi tranchilizat, iar planul era ca acesta, după ce era eliberat din gardul de sârmă şi după ce ar fi trecut efectul medicamentaţiei, să fie eliberat în zonă. Însă, potrivit Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Alba, "ursul a fost eutanasiat din cauza rănilor provocate de capcana pusă intenţionat de oameni".

Specialiştii prezenţi la faţa locului au concluzionat că acesta nu a fost prins accidental în gard. "Se va întocmi proces-verbal de constatare pentru infracţiunea de braconaj cu autor necunoscut", a mai precizat sursa citată.

Reprezentanţii IJJ Alba au transmis, vineri dimineaţa, că în comuna Lupşa, sat Valea Lupşii, în zona "Pe Selişte", s-a reclamat faptul că "pe uliţa din sat" se află o ursoaică cu doi pui.

"La apel s-a deplasat un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montani Roşia Montană. Ursoaica este blocată într-un gard de sârmă şi, pentru eliberare, trebuie să fie tranchilizată", au precizat cei de la IJJ Alba.

 

Știre inițială: O ursoaică, însoţită de cei doi pui ai ei, a avut nevoie de intervenţia autorităţilor pentru a se elibera dintr- un gard de sârmă, fiind necesară tranchilizarea sa.

Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Alba au anunțat că, în comuna Lupşa, sat Valea Lupşii, în zona "Pe Selişte", s-a reclamat faptul că "pe uliţa din sat" se află o ursoaică cu doi pui.

În urma apelului s-a deplasat un echipaj din cadrul Postului de Jandarmi Montani Roşia Montană.

"Ursoaica este blocată într-un gard de sârmă şi, pentru eliberare, trebuie să fie tranchilizată", au precizat cei de la IJJ Alba.

Prezenţa unei ursoaice cu pui în localitate a fost observată şi în cursul serii de miercuri, când a fost emis un mesaj RO-ALERT pentru locuitorii din zonă. 

 

×
Subiecte în articol: ursoaica pui gard sarma tranchilizare