x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Viaţa sau vinul, alegerea nu a fost grea pentru un tânăr

Viaţa sau vinul, alegerea nu a fost grea pentru un tânăr

02 Dec 2015   •   16:28
Viaţa sau vinul, alegerea nu a fost grea pentru un tânăr

Un tânăr de 22 de ani, recidivist, a fost arestat preventiv pentru omor calificat după ce, la începutul săptămânii, o bătrână de 90 de ani din satul Esechioi, comuna Ostrov, a fost găsită fără viaţă în locuinţa sa.

Bărbatul a omorât femeia pentru a-i fura acesteia vinul pe care îl făcuse toamna trecută.

Potrivit poliţiştilor constănţeni, din cercetările efectuate la faţa locului a reieşit că victima avea urme de violenţă pe corp. În urma investigaţiilor făcute de poliţişti sub coordonarea unui procuror, cu ajutorul unui câine de urmă, a fost identificat Gheorghiţă S., de 22 de ani, bănuit de omorârea bătrânei.

Conform anchetatorilor, agresorul s-a dus la locuinţa femeii pentru a face rost de băutură, iar după ce aceasta l-a recunoscut ca fiind persoana care i-a furat în trecut diverse bunuri, a început să strige după ajutor. Bătrâna a fost îmbrâncită de bărbat şi, în cădere, s-a lovit cu capul de mobila din casă.

Suspectul şi-a recunoscut fapta.

Acesta este recidivist, fiind condamnat când a fost minor tot pentru comiterea infracţiunii de omor.

×
Subiecte în articol: batrana ucisa recidivist vin esechiol