x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Virgil Popescu, în vizită la angajații răniți la Jilț Sud: Sunt în afara oricărui pericol

Virgil Popescu, în vizită la angajații răniți la Jilț Sud: Sunt în afara oricărui pericol

de Redacția Jurnalul    |    20 Ian 2023   •   17:06
Virgil Popescu, în vizită la angajații răniți la Jilț Sud: Sunt în afara oricărui pericol
Sursa foto: a3

Ministrul Energiei Virgil Popescu a vizitat la Spitalul din Târgu Jiu angajații răniți în urma accidentului produs marți la cariera Jilț Sud.

„În afara oricărui pericol. Patru cuvinte care descriu situația medicală pentru pacienții care au rămas internați în urma cumplitului accident de la CE Oltenia”, a scris vineri pe Facebook ministrul Energiei.

El susține că a reușit să prindă ora de vizită la Spitalul din Târgu Jiu și a stat de vorbă cu unul dintre pacienți.

„Vorbim despre oameni care au trecut printr-o situație traumatizantă, oameni care fac o meserie grea și deosebit de solicitantă, în condițiile pe care le-ați văzut cu toții. Le urez cea mai grabnică însănătoșire și îmi doresc ca la întoarcerea lor să găsească lucrurile schimbate la CEO”, spune Virgil Popescu.

Potrivit reprezentanților Spitalului din Târgu Jiu, două dintre victimele accidentului de muncă au fost externate din Secția Chirurgie Generală II, în stare bună. Cei doi pacienți au primit recomandare de a merge la control dacă va fi nevoie și concedii medicale.

Celălalt pacient internat în Spitalul din Târgu Jiu a fost transferat la Compartimentul Chirurgie Buco-Maxilo-Facială din cadrul Secției ORL. Potrivit medicului curant, pacientul va fi monitorizat în secție deoarece prezintă o fractură minoră, fără deplasare, la nivelul oaselor feței, care nu necesită intervenția chirurgicală.

Trei persoane au murit și 10 au ajuns la spital în urma accidentului produs marți la exploatarea minieră Mătăsari din județul Gorj. Potrivit CE Oltenia, marți, în jurul orei 13.00, în perimetrul carierei Jilț Sud, personalul care a participat la intervenția mecanică la Excavatorul 1400-05 a urcat într-un mijloc auto pentru a se deplasa la sediu. În timpul coborârii pe o pantă, înaintea podului de traversare a transportatorului cu banda T 204, autovehiculul a derapat pe pod și a căzut peste transportor, impactul soldându-se cu 16 victime. Printre acestea se numără 14 salariati ai CE Oltenia, din care 3 au decedat.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: virgil popescu JIlț Sud