x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Vrancea: Cadavrul unui copil, găsit pe malul unei bălți

Vrancea: Cadavrul unui copil, găsit pe malul unei bălți

26 Mar 2020   •   21:57
Vrancea: Cadavrul unui copil, găsit pe malul unei bălți

Cadavrul unui copil a fost descoperit, joi, de polițiști pe malul unei bălți din județul Vrancea. Polițiștii fac cercetări pentru a stabili dacă persoana decedată este un copil dat dispărut de patru zile, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit reprezentanților IPJ Vrancea, joi seara politiștii au găsit în vegetația de pe malul unei bălți de pescuit din localitatea Oreavu, comuna Gugești, un cadavru ce pare a fi al minorului plecat de la domiciliu de duminică. Acesta urmează să fie scos din locul în care a fost văzut cu ajutorul reprezentanților ISU Vrancea, au precizat polițiștii.

Din primele informații de la fața locului, se pare că minorul s-a înecat. El nu are urme de violență, dar autopsia va stabili cauza decesului.

Copilul dispărut are 9 ani și 7 luni și este din comuna Urechești, județul Vrancea. Miercuri, polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că băiatul a plecat de la domiciliu duminică, la ora 15.00, și nu a mai revenit.

(sursa: Mediafax)

×
Subiecte în articol: crimă vrancea