x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Zăpadă de 52 de centimetri la Vârfu Omu şi 32 de centimetri la Bâlea Lac

Zăpadă de 52 de centimetri la Vârfu Omu şi 32 de centimetri la Bâlea Lac

03 Mai 2018   •   16:32
Zăpadă de 52 de centimetri la Vârfu Omu şi 32 de centimetri la Bâlea Lac

Turiştii se mai pot bucura de zăpadă doar la peste 1.800 de metri altitudine în munţii Bucegi şi Făgăraş, dovadă că la Vârful Omu stratul de zăpadă măsura joi 52 de centimetri, iar la Bâlea Lac 32 de centimetri, potrivit unei informări meteo.

"Zăpada a continuat să se topească accelerat şi stratul este discontinuu în majoritatea zonei montane, astfel încât astăzi, la ora 15, stratul de zăpadă măsura 32 cm la Bâlea-Lac şi 52 cm la Vârfu Omu", afirmă meteorologii din Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Sibiu. 

Potrivit sursei citate, sub 1.800 de metri altitudine nu se mai întâlneşte zăpadă. 

În următoarele 24 de ore, vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă. Temperatura maximă la peste 1.800 de metri altitudine poate atinge valoarea de 16 grade Celsius. AGERPRES

×