x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Locale Ziua Marelui NU: grecii din România sărbătoresc cea de a doua Zi Națională a Republicii Elene. Ce semnificație are?

Ziua Marelui NU: grecii din România sărbătoresc cea de a doua Zi Națională a Republicii Elene. Ce semnificație are?

25 Oct 2022   •   20:26
Ziua Marelui NU: grecii din România sărbătoresc cea de a doua Zi Națională a Republicii Elene. Ce semnificație are?

Pe data de 28 Octombrie, Republica Elenă sărbătorește a doua Zi națională a Greciei. Cu aceasta ocazie, în Constanța, Uniunea Elenă din România, Comunitatea Elenă Elpis Constanța organizează vineri un serviciu religios, un Te Deum pentru pomenirea eroilor, eveniment ce va avea loc la biserica greacă Methamorphosis, începând cu ora 15.00.

Comunitatea Elenă Elpis Constanța spune povestea Marelui NU:

"Pentru Grecia, această zi are, pe lângă însemnătatea istorică, o importanță morală aparte. Amintește de valorile elene și, dintre toate, cel mai mult, de demnitate. Aceasta, în amintirea dimineții zilei de 28 octombrie 1940, când ambasadorul italian la Atena, Emmanuelle Grazzi, i-a înmânat premierului grec Ioannis Metaxas un mesaj ultimativ din partea lui Mussolini. În acest mesaj, Il Duce pretindea libera trecere a trupelor italiene prin Grecia către „puncte strategice” nespecificate din interiorul țării.

Grecia menținuse relații prietenești cu Germania nazistă, în special în domeniul economic și premierul s-a așteptat poate la o reacție în sprijinul țării sale din partea aliatului Italiei.

Metaxas a respins ultimatumul cu cuvintele „Alors, c’est la guerre” („Ei bine, acesta e războiul”)

Dorința grecilor de a rezista a putut fi rezumată într-un singur cuvânt: Οχι (Ohi) – „Nu” în limba greacă.

După numai câteva ore, armata italiană a declanșat atacul împotriva Greciei din bazele deținute în Albania.

De la evenimentul din 28 octombrie 1940, Grecia sărbătorește „Ziua demnității”, comemorând eroii căzuți în lupta antifascistă. Se organizează parade militare și manifestări cultural-artistice, iar traficul este oprit.

În dimineața zilei de 28 octombrie 1940 s-a anunțat mobilizarea generală și unitățile militare se îndreptau spre front.

Orașele de coastă organizează parade navale, însă cel mai mult se sărbătorește în Atena și Salonic.

În acesta din urmă mai cu seamă pentru că este o triplă sărbătoare: ziua Sfântului Demetrios (patronul orașului), ziua în care a ieșit de sub dominația otomană și, nu în ultimul rând, Ziua marelui NU.

De la evenimentul din 28 octombrie 1940, Grecia sărbătorește „Ziua demnității”, comemorând eroii căzuți în lupta antifascistă. Se organizează parade militare și manifestări cultural-artistice, iar traficul este oprit."

 

 

×