x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Mesaj de ultimă oră din Familia Regală. Nepotul Regelui Mihai a făcut anunţul în urmă cu câteva minute

Mesaj de ultimă oră din Familia Regală. Nepotul Regelui Mihai a făcut anunţul în urmă cu câteva minute

21 Aug 2017   •   10:39
Mesaj de ultimă oră din Familia Regală. Nepotul Regelui Mihai a făcut anunţul în urmă cu câteva minute

Nicolae Medforth-Mills, nepotul Regelui Mihai şi fost Principe al României, şi-a anunţat logodna cu Alina Maria Binder, în vârstă de 29 de ani. Potrivit lui Nicolae de România, căsătoria a fost aprobată de Regele Mihai. Nepotul Regelui Mihai a cerut-o în căsătorie pe Alina Maria Binder, în urmă cu o lună, în timpul vacanţei petrecute împreună în Cornwall. Inelul de logodna este datat 29 iulie 2017, a dezvăluit Nicolae Medforth-Mills.Alina este o persoană foarte specială pentru mine şi îmi doresc ca împreună să păşim într-un nou şi asumat capitol al vieţii noastre ... De asemenea, suntem încrezători că valorile morale pe care le-am moştenit de la familiile noastre vor constitui piatra de temelie a unui viitor fericit împreună”, a declarat Nicholas Medforth-Mills.

Nicolae mai spune ca a privit intotdeauna cu admiratie si respect casnicia bunicilor sai, pe care doreste sa o ia exemplu.

”Am cerut acordul părinţilor domnişoarei Binder, aceştia dându-ne încuvinţarea şi bucurându-se alături de noi. De asemenea, am împărtăşit fericita veste bunicului meu, Majestatea Sa Regele Mihai şi familiei. Suntem încântaţi că am primit binecuvântările şi mesajele Lor de felicitare”, a mai spus Nicholas Roumanie Medforth-Mills.

Nunta va avea loc în vara anului 2018. 

Nicolae, în vârstă de 32 de ani, a primit titlul de principe în 2010, iar din 2008 a participat la diferite acţiuni, ecologiste şi caritabile.

În luna august 2015, Regele Mihai a decis retragerea titlului principelui Nicolae. „Aceasta nu este o pedeapsă, ci a fost o decizie a regelui pentru viitor, după ce acesta a observat comportamentul nepotului său în public şi în privat, decizia fiind luată în asentiment.” – a explicat, la vremea respective, consilierul personal al familiei regale, Ion Luca Vlad.

Biroului de Presă al Regelui Mihai I a anunţat, pe 11 august, printr-un comunicat de presă, că Regele Mihai I a semnat un document prin care a retras nepotului său Nicolae, fiul Principesei Elena, titlul de "Principe al României" şi calificativul de "Alteţă Regală". De asemenea, Regele Mihai I l-a exclus pe Nicolae din linia de succesiune la Coroana României. Aceste hotărâri au intrat în vigoare pe 1 august 2015.

În comunicat se specifica faptul că "Regele Mihai a luat deciziile de mai sus cu gândul la România timpurilor care vor veni după încheierea domniei şi vieţii fiicei sale, Margareta, Custodele Coroanei". Observator tv

×
Subiecte în articol: familia regala