Un jurnalist BBC care a criticat poliţia pentru modul în care a acţionat în cazul unui festival al motocicliştilor a fost concediat după ce s-a aflat că era, în secret, membru al grupării Hell's Angels.
Steve Jones şi-a utilizat pseudonimul "Echo" din cadrul Hell's Angels pentru a-şi face cunoscute opiniile, în momentul în care a fost intervievat de colegii săi de la Radio 4 şi 5, care l-au rugat, fără să ştie cine este, să prezinte punctul de vedere al grupării.Vocea a fost cea care l-a trădat pe corespondentul radio şi TV al BBC pentru regiunea Wales. Jurnalistul în vârstă de 51 de ani a fost recunoscut, după voce, de colegii săi din cadrul BBC, o anchetă fiind derulată în legătură cu motivul pentru care a vorbit în numele motocicliştilor din Hell's Angels.
Jones a mai apărut şi într-un interviu televizat, purtând jacheta şi insigna Hell's Angels. De altfel, el a fost şi unul dintre organizatorii festivalului motocicliştilor, acuzând poliţia că a exagerat şi că a aplicat o politică de percheziţii asupra acestora.
Conducerea BBC l-a audiat disciplinar pentru încălcarea codului de conduită al corporaţiei, apreciind că a existat, în mod clar, un conflict de interese. Potrivit regulilor privind angajarea în cadrul BBC, jurnaliştilor li se cere să îşi declare interesele particulare şi să ceară permisiune înainte de a reprezenta alte organizaţii.
Un purtător de cuvânt al BBC a confirmat că jurnalistul a fost concediat în urma audierii. "În Marea Britanie, nu avem legătură cu crima organizată, ci suntem doar o frăţie de motociclişti. Singurul lucru pe care îl avem în comun sunt motocicletele, nu crimele", a spus Jones, criticându-l pe şeful poliţiei din Warwickshire, care a ordonat forţelor de ordine să ia măsuri vizavi de motociclişti.
Jones, care are doi copii, a mai reprezentat anterior motiv de nemulţumire pentru şefii săi din BBC după ce a purtat, la TV, o cămaşă cu mâneci scurte, care lăsa să i se vadă tatuajele.