x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator De ce a bătut vântu' în redacţia de la Caţavencu

De ce a bătut vântu' în redacţia de la Caţavencu

de Anca Nicoleanu    |    23 Mar 2010   •   00:00
De ce a bătut vântu' în redacţia de la Caţavencu

E unul dintre fondatorii Academiei Caţavencu, dar s-a ţinut departe de recentul conflict de acolo. Liviu Mihaiu explică de ce "s-au rupt" de fapt caţavencii, în ce relaţii e cu mogulul Vântu şi ce are de gând cu "Între Bine şi Rău", emisiunea pe care a reluat-o la TVR.


● Jurnalul Naţional: Caţavencu s-a rupt în două. Cenzura, presiunile editoriale şi reducerile salariale sunt de vină sau orgoliile şi neînţelegerile dintre colegi?
● Liviu Mihaiu:
Caţavencu este pentru mine un subiect mult prea sensibil ca să îl întind pe pereţii presei. Este un copil al meu şi al unor colegi născut în februarie '90, care acum s-a dus în treaba altuia. Însă sunt nişte duhuri acolo care au stârnit plecări în câteva valuri succesive, puţin gălăgioase. Eu am plecat în urmă cu un an şi ceva.


● Când aţi fost numit Guvernator al Deltei...

● Caţavencu era un ziar rău. Din păcate răutatea contaminează, dacă nu porţi costumul pe tine. Am hotărât să-mi public jurnalul de guvernator în Caţavencu. Era o chestie inedită în presa română. Un jurnalist dinlăuntrul puterii raportează săptămânal. Mi-a fost scos noaptea din paginile săptămânalului la care scriam de 19 ani. Atunci m-am decis să plec. Am încercat să-l public la Evenimentul Zilei. Nici acolo nu am reuşit. Şi probabil că dacă încercam şi la Jurnalul Naţional, nici aici nu reuşeam. Şi ştiţi de ce? Pentru că şi gazetarii români sunt români de prea multă vreme: de 2000 de ani! Dacă l-aş da în străinătate, în mod sigur va avea succes! Acum înţeleg ce căuta Caragiale la Berlin...


● Ce explicaţie v-au dat?

● Mi s-a oferit o lecţie de oportunitate şi înaltă ţinută morală ca pretext: eu eram atunci funcţionar public şi că asta e incompatibil cu publicarea unui text din partea mea, ceea ce mi s-a părut o explicaţie insuficientă, ca să folosesc un eufemism, pentru că era doar o minciunică. Sunt pline ziarele de editoriale ale înalţilor funcţionari publici...


● Când aţi vândut ziarul de ce nu v-aţi opus?
● Noi am vândut un trust de presă. A fost o decizie democratică şi consemnată a Senatului votată în două rânduri cu şapte la doi. Cei doi împotrivă au fost Mircea Toma şi cu mine.


● Cum vedeţi ruptura de la Caţavencu, de pe margine?
● Ca împlinirea unei predicţii făcute în '95, în pagina de gardă a primului almanah Caţavencu. Scriam acolo: Caţavencu este un fenomen asemănător Beatles-ului şi care, ca orice fenomen, se va duce dracului într-o zi... din cauză de Yoko sau Loco, încă se cercetează. A ţinut până când a intrat într-o corporaţie de presă... Pentru presa de elită, corporaţiile de făcut bani sunt toxice. Iar calitatea unui trust ţine de calitatea proprietarului acelui trust.


● Dacă acum făceaţi parte din echipa Caţavencu, rămâneaţi sau plecaţi?
● Ca să-l parafrazez pe Creangă: din moment ce nu m-am întors, pesemne c-am şi plecat.


● Aţi simţit vreodată pe propria piele presiunea editorială sau cenzura în trustul Realitatea-Caţavencu?
● Nu. Pe mine nu are nimeni cum să mă cenzureze când nu dorm. Nu s-a născut acela. Să mă obstrucţioneze subteran, da, să mă caroteze conspiraţionist, da, să mă pârască mogulului, bineînţeles, să-mi înceteze contractul din lipsă de bani, da, dar să mă cenzureze, în nici un caz. Şi dacă mi-am dorit asta foarte mult, nici nu mi s-a întâmplat.


● V-a contactat Doru Buşcu să vă-ntoarceţi?
● Nu. Iar Doru ştie că nu mă-ntorc. Şi ştie şi de ce. M-ar interesa mai degrabă un cotidian. Singurul meu ritm cotidian e acum cel de la Radio Guerrilla, de la ora 13 la 14. Dar cum radio, tv, presă scrisă, chiar şi administraţie am făcut, singurul care îmi lipseşte, ca şi provocare, e un cotidian. Un cotidian premium, evident. E doar o proiecţie a mea pentru viitor. Slavă Cerului, am ce face în urgia asta falimentară în care se află prea şi, să nu uităm, "Salvaţi Dunărea şi Delta".


● Ce v-ar plăcea să faceţi la un cotidian?
● Mi-ar plăcea să fac tiraj. Şi nu cu orice preţ, ci cu conţinut şi atitudine


● Aveţi vreo reţetă magică, pe care nu o aplică nimeni în momentul ăsta?
● Am reţetele mele de a face rating cu conţinut. Nu cu fata de la pagina 13. Emisiunea de luni seara, "Între Bine şi Rău", face rating peste televiziunile de ştiri cu un conţinut care "nu face rating" bagând camera de luat vederi în decolteul invitaţilor sau aducând urlători de notorietate mahalagescă.


●  Să revenim la Caţavencu. Mircea Toma şi cei care au plecat şi-au numit revista Kamikaze. E un titlu inspirat?
● Da şi nu. Da, pentru că lumea îl înţelege, arată determinare şi mersul până la capăt. Şi nu, pentru că  expectanţa e mare şi, pe lângă asta, e periculos când conţine o astfel de predestinare... vom vedea. Titlul contează mai puţin, conţinutul trebuie să ia maul. Eu le urez succes şi, fiind un rebel, sunt alături de ei.


● Nu e riscant, în condiţiile actuale, să faci un ziar nou cu nişte bani împrumutaţi?
● Libertatea costă foarte mulţi bani. Dacă vrei să fii un boutique între malluri trebuie să fii foarte puternic, foarte creativ şi trebuie să-ţi subvenţionezi o bună bucată de timp afacerile.


● Credeţi că vor reuşi?
● Să-ţi răspund cu un jingle de la radio: "Nimeni nu ştie ce e în inima mea".


● Ce veţi citi, Academia Caţavencu sau Kamikaze?

● Le voi citi pe-amândouă. Să inventezi un concurent pentru Caţavencu trebuie nu numai să fi lucrat acolo, dar e musai să fii puţin genial. Caţavencu este şi creaţia mea. Kamikaze nu ştiu încă ce va deveni.


● "Între bine şi rău" a revenit la TVR, după o pauză de doi ani. Cum s-a-ntâmpla?
● Nu a fost uşor, am dat concurs cu formatul actual. Oamenii de-acolo nu au uitat că a avut cele mai mari audienţe din toată piaţa talkshow-rilor netabloide în sezoanele 2006-2008. A fost un concurs intern la care au participat două formate, propuse de doi oameni diferiţi, pe care eu l-am câştigat. Un concurs între formate.


● Mergeţi pe reţeta consacrată?

● Este un format asemănător celui consacrat, dar cu bani mai puţini, din păcate. Bugetul a scăzut dramatic, la jumătate. Dar noi, românii, suntem experţi în improvizaţie, în a pune fire cap la cap, ca să meargă şi aşa. Şi sper sa nu sufere la capitolul calitate. Eu zic că am menţinut nivelul discuţiei cu care era publicul obişnuit la emisiunea "Între bine şi rău", dar şi calitatea imaginii.


● Veţi continua la Realitatea campaniile eco sau vă impune TVR-ul exclusivitatea?
● Voi continua campaniile eco. Ţin foarte mult la această campanie. Acest gen de pastile ar trebui plătite de către stat. Verde-n Faţă, din cadrul Codului Verde al RTV, nu este o emisiune decât din punct de vedere tehnic. E o pastilă educaţională pe durata unui minut jumătate. Nu există incompatibilitate sau concurenţă neloială.


● Continuaţi emisiunea la Guerrilla şi fără Andrei Gheorghe. În ce relaţii mai sunteţi cu el?

● Ca să folosesc nişte clişee vechi şi haioase, viaţa deşi este amară ca o cafea, important e să meargă înainte şi fără Andrei Gheorghe, pentru că Radio Guerrilla e foarte... bun. Suntem în relaţii fireşti.


● Dar cu mogulul Vântu?
● Prefer să nu am relaţii personale cu mogulul. Mi-e teamă să nu mă relaxez şi eu.


● Ţineţi legătura cu foştii colegi de la Caţavencu?

● N-a fost un conflict pe viaţă şi pe moarte ca să nu mai putem comunica. A fost un divorţ cu părăsire de domiciliu. Vorbesc cu ambele publicaţii.


● Sincer, vă aşteptaţi la scindarea asta?

● Mă aşteptam să se întâmple ceva, mai ales că sunt foarte mulţi oameni exigenţi în ceea ce priveşte conţinutul editorial, atitudinea editorială, chestiunile care ţin de presiuni. Caţavencu, după cum bine ştii, a fost un ziar liber timp de foarte mulţi ani.


● Şi de când nu a mai fost liber?

● Nu, el a fost liber în măsura în care oamenii au vrut asta, nu e vorba de cenzură aici. E vorba de status gazetăresc, de atitudine faţă de oameni. Cât despre precarităţile financiare, contează enorm într-o criză de nervi, ca să spun aşa, dar nu banii au fost motivul scindării, ci incapacitatea noastră de a ne iubi şi respecta după 20 de ani.

×