x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator Băsescu: "Iliescu are o mare responsabilitate în ceea ce s-a întâmplat la Revoluţie şi în iunie '90"

Băsescu: "Iliescu are o mare responsabilitate în ceea ce s-a întâmplat la Revoluţie şi în iunie '90"

13 Apr 2010   •   00:00

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, luni, la B1Tv, că fostul preşedinte Ion Iliescu, "oricât ar vrea să apară ca îngeraşul luminos, are o mare responsabilitate pentru ce s-a întâmplat la Revoluţie, ca şi pentru ce s-a întâmplat în 13-15 iunie".



"Iliescu are responsabilităţile lui. Oricât vrea să apară ca îngeraşul luminos al Revoluţiei, Iliescu are o mare responsabilitate pentru oamenii care au murit la Revoluţie, ca şi la mineriada 13-15 iunie", a declarat Traian Băsescu, care a mai spus că nu crede că au existat terorişti la Revoluţie şi a menţionat că este de acord cu desecretizarea dosarelor Revoluţiei.

Preşedintele a precizat că o parte din acele informaţii nu pot fi însă desecretizate, pentru că se referă la infrastrucutra de informaţii a statului.

El a menţionat că o parte din aceasta este încă în vigoare, în contextul în care traseele de comunicare sunt aceleaşi, modificările fiind la nivelul infrastructurii.

×
Subiecte în articol: observator