x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 1.000 de salariaţi ai CFR Marfă ar putea primi salarii compensatorii

1.000 de salariaţi ai CFR Marfă ar putea primi salarii compensatorii

20 Iun 2013   •   20:44
1.000 de salariaţi ai CFR Marfă ar putea primi salarii compensatorii

Ministerul Transporturilor a demarat o procedură pentru ca 1.000 de salariaţi ai CFR Marfă, care vor dori să plece din companie, să poată beneficia de salarii compensatorii.

"Avem un contract colectiv de muncă în vigoare până anul viitor, în luna aprilie. Sunt convins că vom găsi soluţiile pentru ca oamenii să nu fie disponibilizaţi şi să li se găsească o soluţie pentru venituri. Deja am demarat o procedură pentru ca circa 1.000 de salariaţi de la CFR Marfă să poată beneficia de ordonanţa 36, cea privind salariile compensatorii", a declarat ministrul Transporturilor, Relu Fenechiu.

"Ordonanţa 36 prevede posibilitatea acordării salariilor compensatorii. Eu doresc să mă asigur că pot beneficia de salarii compensatorii salariaţi ai CFR Marfă. Atât. Mai departe, vom vedea care şi câţi salariaţi vor putea fi disponibilizaţi", a mai spus Fenechiu.

Totuşi, oficialul şi-a exprimat convingerea că noul proprietar al CFR Marfă nu a cumpărat compania pentru a da oamenii afară.

"Sunt convins că cel care a cumpărat CFR Marfă nu a cumpărat această companie şi nu a dat atâţia bani pe ea pentru a trimite oameni acasă. Valoarea oferită pe companie este mult mai mare decât valoarea activelor companiei, de aceea, eu vă garantez că acela care a cumpărat această companie a luat-o să o dezvolte şi nu să o taie la fier vechi, aşa cum am auzit mari specialişti. Vom avea grijă de salariaţi în continuare", a declarat Relu Fenechiu.

Compania CFR Marfă are în prezent circa 9.000 de salariaţi.

×