Vremurile actuale vitrege pentru bugetul local al municipiului Alba-Iulia au determinat autorităţile locale să ia măsuri de precauţie, pentru ca în acest an românii să nu aibă parte de manifestări sărăcăcioase cu ocazia sărbătoririi Zilei Naţionale a României.
Cu toate că succesul reuşitei nu este garantat, mai ales că "vântul bate" şi în conturile patronatelor, primarul municipiului Alba-Iulia, Mircea Hava, apelează la generozitatea sponsorilor printr-o scrisoare deschisă. "Ne propunem ca în acest an, la sărbătorirea a 91 de ani de la Marea Unire, să facem din Alba-Iulia o «Inimă de ţară», mai caldă şi mai vie ca oricând, şi am fi onoraţi să ne fiţi alături în acest demers, generoasa dumneavoastră contribuţie pentru susţinerea manifestărilor urmând să fie, bineînţeles, mult apreciată", a precizat edilul din Alba-Iulia în invitaţia pentru sponsorizare.