Teatrele s-ar închide în România dacă nu ar exista entuziasmul unor actori care acceptă să meargă mai departe deşi sunt umiliţi cu un salariu minim pe economie. Sau dacă nu ar exista oameni care să încurajeze talentele, pentru a le pătra dragostea faţă de scenă. Un premiu de încurajare au primit şi tinerii actori din trupa câştigătoare a Galei Teatrului Tânăr la Festivalul Naţional de Teatru. Artiştii au fost premiaţi cu 100.000 de dolari de Fundaţia Dan Voiculescu în cadrul Galei Teatrului Tânăr.
Trupa câştigătoare va participa la cea de-a 20-a ediţie a Festivalului Naţional de Teatru, cu spectacolul de teatru-dans "Exil în pământul uitării". Evenimentul se desfăşoară la Bucureşti în aceste zile, între 30 octombrie şi 7 noiembrie. Reprezentaţiile vor avea loc la sfârşitul acestei săptămâni, pe 6 şi 7 noiembrie 2010, începând cu orele 22:00, respectiv 21:30, în Sala Rondă a Centrului Naţional al Dansului.
Trupa de teatru-dans este formată din actorii Alexandra Ioniţă, Tudor Aaron Istodor, Richard Bovnotzky, dansatorii Relu Dobrin, Vanda Ştefănescu, Valentin Stoica şi Ana Crăciun-artist păpuşar. Andreea Tănăsescu, regizoarea şi coregrafa spectacolului "Exil în pământul uitării", a prezentat spectacole în calitate de coregraf şi dansator în cadrul mai multor festivaluri naţionale şi internaţionale.
Spectacolul de teatru-dans "Exil în pământul uitării" se va juca pe scenele bucureştene, în cadrul Festivalului Naţional de Teatru, la secţiunea Debut, după ce s-a bucurat în această vară de aprecierea publicului francez, în cadrul Festivalului Internaţional de teatru de la Avignon Off şi a unor mari personalităţi ale teatrului românesc şi francez. Spectacolul, scris după texte de B. Fondane, reprezintă o formulă complexă de teatru-dans, în care artele spectacolului se întâlnesc într-o expresie explozivă.
Distribuţia, regia şi coregrafia spectacolului aparţin unor tineri deosebit de talentaţi. Realizarea lor a fost apreciată de către nume importante alei teatrului românesc, care au alcătuit juriul Galei Teatrului Tânăr. Maia Morgenstern, Rodica Mandache, George Mihăiţă, Virgil Ogăşanu, Mircea Diaconu, regizorul Radu Afrim şi criticul de teatru, Ion Cocora au fost cei care au desemnat, pe 6 mai 2010, trupa câştigătoare a concursului "Gala Teatrului Tânăr". Premiul, în valoarea de 100.000 de dolari, a fost destinat acoperirii costurilor de participare la diferite festivaluri de teatru, precum Festivalul Internaţional de teatru de la Avignon Off sau Festivalul Naţional de Teatru, la care spectacolul este înscris zilele acestea.