Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Cândva era o ditamai întreprindere profitabilă, cu sute de muncitori care o duceau bine. Acum a ajuns o paragină, au invadat-o, cum era de aşteptat, mall-urile. Tepro Iaşi, miza primului şi singurului asasinat sindical din România.
Acum 15 ani, pe 7 septembrie 2000, la primele ore ale dimineţii, un bărbat în floarea vârstei, solid, îndesat, ieşea din apartamentul său situat la etaj. E vorba de un bloc obişnuit din cartierul ieşean Alexandru. Coboară puţin. Fulgerător, din umbra unui palier, din semiîntuneric, sar pe el doi tineri, îl înconjoară, unul îl ţine şi altul îl înjunghie cu brutalitate de mai multe ori. Ţipă pe scară, îl aud câţiva locatari, dar nimeni nu iese. Cu sângele şiroind urcă scările până aproape de uşa propriului apartament şi se prăbuşeşte gemând. Soţia sa iese şi sună Ambulanţa. Bărbatul este dus repede la spital însă, în ciuda asistenţei medicale primite, îşi pierde viaţa.
Aşa s-a stins Virgil Săhleanu, liderul sindical de la Tepro Iaşi. Se aştepta să fie atacat, poate nu atât de brutal, însă era precaut. Primise destule ameninţări. Se uita să nu fie urmărit, le spusese asta şi colegilor, prietenilor, familiei. Însă nu şi-a luat măsuri în plus. Istoria dedesubturilor asasinatului este una încâlcită. Într-un rezumat concis: interese financiare legate de exploatarea spaţiilor şi închiderea fabricii Tepro S.A. Iaşi (de prelucrare metale), întreprindere concurentă altor societăţi de gen din Europa de Est, au dus la un complot ce a avut ca finalitate uciderea celui care se opunea acestor matrapazlâcuri, sprijinit din umbră de majoritatea muncitorilor.
Fireşte, asasinii au fost plătiţi şi şi-au făcut treaba cu un plus de ferocitate. În urma unui proces, ucigaşii şi Ștefan Bălan, directorul întreprinderii, sunt închişi. Cehul Franmtisek Priplata, cel despre care se spunea că se află în spatele asasinatului, scapă neatins, cu sprijinul autorităţilor cehe. În acest an a ieşit din închisoare şi fostul director. Dorim să supunem atenţiei de astă dată un alt aspect, acela al zbaterii, al felului de a fi al liderului sindical de la Tepro, dar şi frământările ulterioare ale colegilor săi de la întreprindere.
An de an, flori, coroane, lumânări la mormântul lui Săhleanu de la Eternitatea
An de an, foştii muncitori de la Tepro, ulterior Arcelor Mittal, îl comemorează în linişte. Îl pomenesc în linişte, fără vâlvă, pe unul dintre puţinii lideri sindicali ce au făcut ceva pentru muncitorii din România. La una dintre comemorări, sindicaliştii ieşeni au propus liderilor din ţară declararea zilei de 7 septembrie, data când a fost ucis Săhleanu, drept ziua sindicalistului din România. Mulţi dintre ei cred că preşedintele României ar trebui să-l declare pe Săhleanu “erou naţional”, dar spun că nu se vrea acest lucru. “Dacă nu murea Săhleanu, noi acum nu mai existam, fabrica se desfiinţa de atunci. Noi am fi muncit la cules căpşuni pe undeva, iar pe locul întreprinderii Tepro ar fi tronat un mall. E adevărat că până la urmă s-a ajuns la ce au vrut ei”, spune un sindicalist. Ani la rând după asasinat au dus-o greu: aveau salarii foarte mici, dar măcar aveau satisfacţia că nu i-a doborât de tot sistemul, că au făcut ceva. A fost nevoie de sacrificiul suprem al fostului lor lider, ucis cu mai multe lovituri de cuţit de cei doi ucigaşi plătiţi de oamenii care aveau interese financiare din falimentarea întreprinderii, în frunte cu cehul Franmtisek Priplata. Numai că acesta nu a fost pedepsit de autorităţile din Cehia, ţară unde s-a refugiat după săvîrşirea asasinatului, şi unde ar fi trebuit să facă opt ani de puşcărie, cât a primit de la autorităţilor române în urma unui proces în care a fost acuzat de complicitate la crimă.
Muntean bătăios
Mulţi dintre cei care nu l-au uitat pe Săhleanu, muncitori de la fosta întreprindere Tepro, iau şi astăzi drumul cimitirului. Împlântă lumânări aprinse în ţărâna din vecinătatea cavoului şi îl plâng ca pe un frate de-al lor. Îşi amintesc de el. “Era o fire bătăioasă, impulsivă, se aprindea uşor, dar era genul de persoană pe care oamenii îl vedeau în stare să le rezolve problemele. Îi mai certa pe unii că lipsesc de la miting şi, chiar dacă şefii întreprinderii îi desfăcuseră contractul de muncă, el sărea gardul, intra cu forţa în fabrică, discuta cu oamenii şi le spunea că totul se duce de râpă. Și, mai ales, îi reprezenta în justiţie, câştigînd procesele şi reuşind să-i reîncadreze pe cei daţi afară. Pe acest fond a fost asasinat”, spune Constantin Rotaru, unul din liderii de sindicat de la Arcelor Mittal, fost locotenent al lui Săhleanu. Muntean de neam, Săhleanu, născut în Obcinele Bucovinei, era un om obişnuit: “Bea cafea, 100 de vodcă seara după program, fuma din când în când o ţigară. Dar avea un har anume de a se purta cu oamenii, chiar şi atunci când le reproşa ceva. Băi, dar voi nu veniţi la miting?, spunea. Nu vedeţi că dărâmă fabrica!, îi certa el pe unii. Am avut şi destule dispute cu el, dar îşi susţinea cu tărie punctul de vedere, era ca un părinte pentru mine”, spune Rotaru. La rândul său, Mircea Giurgi, mâna dreaptă a lui Săhleanu în ultima lui perioadă din viaţă, îşi aminteşte cum au mers împreună pe la tribunale, pe la întreprinderi. “L-am cunoscut îndeaproape, ca nimeni altul. A fost un om deosebit, care a luptat efectiv pentru salariaţi cum puţini au făcut în România şi chiar în lume. Ar trebui declarat erou naţional. Îmi amintesc cum a spus: Avem un război greu de dus, cine nu merge mai departe să spună, pentru că dacă cedează pe parcurs va fi considerat trădător”, a spus Mircea Giurgi.
Filmul asasinatului
Cum aminteam la începutul articolului, liderul sindical a fost asasinat după privatizarea “cu cântec” a fabricii Tepro. Însă speranţele muncitorilor nu s-au îndeplinit. Ba, mai mult, totul a fost pe dos: uzina a mers din rău în mai rău, fară comenzi de lucru, fără materiale, oamenii erau trimişi acasă cu săptămânile sau disponibilizaţi. În aceste condiţii, Săhleanu i-a mobilizat, a organizat proteste, dar i-a şi reprezentat în procese. A câştigat foarte multe, iar astfel au fost anulate acte de desfacere a contractelor de muncă, oamenii întorcându-se legal la fabrică. Erau mai mult de 600 de procese pe care Săhleanu le coordona cu ajutorul avocaţilor. Mai mult, în apropierea zilei asasinatului se judeca un recurs la un proces de anulare a valabilităţii procesului de privatizare.
7, cifra fatală
Crima a avut loc pe 7 septembrie 2000, cu puţin după ora 7 dimineaţa. Cel care a băgat de şapte ori cuţitul în Săhleanu a fost Ion Tofan, un ins fără ocupaţie din Bârlad. Acesta susţine că nimeni nu i-a spus dacă să-l omoare sau nu pe Săhleanu, el ştia doar că pentru o sumă destul de mică de bani trebuia “să-l intimideze” pe liderul sindical. Tofan a povestit anchetatorilor cum înainte de comiterea asasinatului cu câteva zile, pe 28 august 2000, l-a întîlnit pe Irinel Claudiu Bahnă, o veche cunoştinţă din Bârlad, care lucra la o firmă de protecţie, care i-a propus “afacerea”. S-au cazat împreună la membrii filialei din Iaşi a firmei vasluiene de pază şi protecţie şi l-au filat pe Săhleanu mai multe zile, începând de pe 1 septembrie 2000. Pe 7 septembrie, au intrat dimineaţa, la 7.00, în scara blocului unde locuia Săhleanu. Bahnă şi-a pus pe mână o rozetă, iar Tofan ascundea sub haină un cuţit cu lama de 15 centimetri. După mai puţin de o oră a coborât şi liderul sindical. Cei doi l-au salutat, apoi Bahnă l-a lovit cu rozeta şi imediat Tofan l-a înjunghiat. Săhleanu a avut puterea să urce cîteva trepte, după care s-a prăbuşit. A fost dus la spital, dar din cauza rănilor şi a pierderii unei cantităţi mari de sânge a murit. Șocaţi, muncitorii de la Tepro au întrerupt lucrul timp de trei săptămîni şi au cerut dreptate şi îndepărtarea proprietarului ceh. A urmat o perioadă în care fabrica a rezistat de pe o zi pe alta, timp de trei ani nu a fost privatizată, apoi a luat-o Arcelor Mittal.
Ajutoare pentru rude
Săhleanu nu a fost uitat: colegii i-au făcut busturi şi le-au pus în faţa întreprinderii, ori la cimitir şi au organizat praznice. I-au făcut şi un monument acasă la părinţi, în Obcinele Bucovinei, şi i-au ajutat cu bani şi produse alimentare atât pe aceştia, cât şi pe fiica fostului lider sindical. Unul dintre actualii lideri sindicali şi-a amintit cum a fost la mama sa cu ani în urmă. “Am fost la mama lui, de Sf. Maria, am dus 1.000 de lei, ulei, zahăr şi ce le-a mai trebuit. Fetei i-am dat un ajutor bănesc lunar, ca un fel de bursă, pe durata studenţiei”, a mai spus Constantin Rotaru.
Foto: Cristinel C. Popa
