x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 2.000 de euro pe stema Romăniei

2.000 de euro pe stema Romăniei

de Miruna Pasa Petru    |    21 Iul 2007   •   00:00
2.000 de euro pe stema Romăniei
Sursa foto: Marin Raica/

Printre sutele de procese intentate impotriva Romăniei in cazurile de retrocedări imobiliare, cazul lui Victor Dima a reuşit să iasă din tipare. El a cerut Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) despăgubiri de două milioane de euro, cu titlu de daune morale şi materiale pentru incălcarea de către statul romăn a dreptului său de autor asupra machetelor sigiliului şi stemei naţionale. A primit in schimb doar 2.000 de euro pentru nerespectarea dreptului la un proces echitabil, sumă pe care trebuie să o primească pănă la data de 13 octombrie.

Epopeea proceselor legate de drepturile de autor pentru stema Romăniei s-a incheiat la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, după 11 ani de tărşăieli prin instanţe. In mai puţin de trei luni statul trebuie să achite despăgubiri unuia dintre creatorii insemnului naţional.

Printre sutele de procese intentate impotriva Romăniei in cazurile de retrocedări imobiliare, cazul lui Victor Dima a reuşit să iasă din tipare. El a cerut Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) despăgubiri de două milioane de euro, cu titlu de daune morale şi materiale pentru incălcarea de către statul romăn a dreptului său de autor asupra machetelor sigiliului şi stemei naţionale. A primit in schimb doar 2.000 de euro pentru nerespectarea dreptului la un proces echitabil, sumă pe care trebuie să o primească pănă la data de 13 octombrie.

ARTA ŞI INSTANŢELE. Povestea lui Victor Dima, licenţiat al Institutului de Arte Plastice din Bucureşti, incepe in anii ’90, cănd autorităţile romăne au hotărăt să adopte o nouă stemă naţională.

Pentru o asemenea creaţie Parlamentul a angajat experţi cu sarcina clară de a face machetele stemei şi a sigiliului statului. Printrea aceştia se afla şi Victor Dima. Macheta realizată de el s-a dovedit a fi pe placul aleştilor şi, cu mici retuşuri, a fost aprobată prin Legea 102/1992. In Monitorul Oficial in care a fost publicat actul normativ numele personajului nostru figura ca "autor al machetelor grafice".

Patru ani mai tărziu, Victor Dima a chemat in judecată "Monetăria Statului" SA, intreprindere insărcinată să bată moneda romănească, şi i-a cerut acesteia să-i plătească procentul legal din beneficiile obţinute prin reproducerea machetelor sale pe leul romănesc. Cu alte cuvinte, Dima voia o parte din fiecare leu produs de Monetărie şi pus in circulaţie. Procesul cu Monetăria nu a fost singurul. Potrivit hotărării CEDO, publicate recent in Monitorul Oficial, artistul a mai dat in judecată alte două intreprinderi care reproduceau stema şi sigiliul, dar a pierdut definitiv şi irevocabil.

PROCEDURA, VEŞNICA PROBLEMĂ. Cazul cu Monetăria s-a dovedit a-i aduce insă, 11 ani mai tărziu, despăgubiri de la CEDO. Problema sancţionată de instanţa de la Strasbourg nu a vizat fondul problemei, adică drepturile de autor ale lui Dima, ci modul in care trei instanţe din Romănia, inclusiv Curtea Supremă de Justiţie, i-au incălcat artistului drepturi procesuale. "Buba" dosarului condamnată de CEDO este expertiza făcută la Monetăria Naţională fără care reclamantul Dima să fi fost citat potrivit legii. La data de 18 mai 1998, expertul s-a dus personal la societatea producătoare de monedă şi şi-a intocmit raportul exclusiv pe baza afirmaţiilor celor din intreprindere. Chemarea reclamantului la această cercetare i-a parvenit acestuia la căteva ore după efectuarea verificărilor. Deşi a contestat valabilitatea raportului de expertiză, Victor Dima a pierdut procesul exact pe baza constatărilor făcute in acest document. "Expertul a arătat că societatea nici nu primise, nici nu excecutase comenzi pentru reproducerea stemei şi sigiliului statului pentru a le comercializa şi pentru a obţine din acestea un profit pecuniar", se arată in hotărărea de la Strasbourg.

LA STRASBOURG. Au urmat apelul şi recursul, in care Dima a continuat să ceară anularea raportului de expertiză pentru nerespectarea procedurii de citare. Potrivit legii romăne, o asemena incălcare ar fi trebuit sancţionată, iar procesul ar fi ajuns la rejudecare, a decis CEDO.

Aşa se face că artistul a primit 2.000 de euro despăgubiri morale, pentru că "nu s-a putut bucura de garanţiile articolului 6 din Convenţie (dreptul la un proces echitabil)". Instanţa de la Strasbourg a ţinut să precizeze insă negru pe alb că "nu poate specula asupra soluţiei ce s-ar fi dat in proces" in cazul respectării drepturilor reclamantului.

Nu şi fondul

"Curtea consideră că baza de reţinut pentru acordarea unei reparaţii echitabile constă in faptul că reclamantul nu s-a putut bucura in cadrul procedurii de garanţiile art. 6 din Convenţie. Ea nu poate specula asupra soluţiei ce s-ar fi dat in proces in caz contrar"

Decizia Curţii Europene a Drepturilor Omului

Posibilă redeschidere a cazului

Acum Victor Dima aşteaptă să primească despăgubirile de la statul romăn şi, potrivit legii, ar putea să incerce chiar şi o redeschidere a procesului privind drepturile de autor. Codul de procedură civilă prevede calea de atac a revizuirii in cazul in care "Curtea Europeană a drepturilor Omului a constatat o incălcare a drepturilor sau libertăţilor fundamentale datorată unei hotărări judecătoreşti". Pentru a promova o asemenea cale de atac, artistul va trebui insă să demonstreze că urmările grave ale incălcării dreptului său la un proces echitabil "continuă să se producă şi nu pot fi remediate decăt prin revizuirea hotărării pronunţate".

×
Subiecte în articol: observator dima