x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Ştiri Observator 20 de poliţişti români, în misiune la Paris

20 de poliţişti români, în misiune la Paris

12 Dec 2018   •   16:30
20 de poliţişti români, în misiune la Paris

Douăzeci de poliţişti români vor participa, de miercuri până pe 31 ianuarie 2019, la cea de-a 15-a misiune de patrulare la Paris, ocazie cu care aceştia vor acorda sprijin poliţiştilor francezi şi vor participa alături de ei la activităţi de patrulare şi misiuni de siguranţă publică.
"Scopul misiunii este acela de a acorda sprijin şi asistenţă directă autorităţilor de resort franceze în asigurarea securităţii zonelor cu afluenţă turistică sezonieră unde se pot săvârşi fapte de natură infracţională/antisocială", informează un comunicat al Inspectoratului General al Poliţiei Române (IGPR) transmis miercuri AGERPRES.
Poliţiştii români vor participa alături de poliţiştii francezi la activităţi de patrulare şi misiuni de siguranţă publică, în uniformă, în diferite zone ale capitalei Franţei, pentru prevenirea infracţionalităţii stradale şi a faptelor antisociale.
De asemenea, vor sprijini verificările efectuate de serviciile de poliţie franceze în stabilirea identităţii persoanelor implicate în comiterea de fapte de natură infracţională, depistate cu ocazia desfăşurării activităţilor de patrulare.
În misiunea din Franţa s-au deplasat poliţişti din cadrul IGPR, Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, inspectoratelor de poliţie judeţene Arad, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Cluj, Harghita, Maramureş, Mehedinţi, Mureş, Tulcea şi Vâlcea, instruiţi şi pregătiţi pentru a-şi îndeplini cu succes misiunile încredinţate, precizează sursa citată. 

Sursa: Agerpres

×
Subiecte în articol: poliţişti la paris