Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La 24 Ianuarie 2014 se vor împlini 155 de ani de la Unirea Principatelor Române, Moldova şi Muntenia, sub sceptrul lui Cuza Vodă — întâiul act cardinal care a făcut posibilă, la anul de graţie 1918, întregirea naţional-teritorială în vatra străbună, dătătoare a României Mari.
Din ianuarie 1990 şi până astăzi n-am contenit ca an de an să adresăm factorilor responsabili ai Ţării propunerea consemnării în Calendar a respectivei date, ca zi nelucrătoare, de sărbătorire a momentelor miraculoase în care Pronia cerească ne-a poruncit să fim vrednici de dăinuiraea şi devenirea Statului naţional-unitar.
În urmă cu doi ani de zile, Domnul Primar al Iaşului, Gheorghe Nichita, a făcut public „Proiectul 24 Ianuarie”, primind semnale de sprijin din partea unor parlamentari, miniştri, a preşedintelui Senatului de atunci, ş. m. a.
N-a fost să fie şi „Generaţia paşoptistă” se tot răsuceşte în mormânt din cauza reprobabilului dezinteres afişat de urmaşii urmaşilor faţă de urieşasca lor operă unionistă.
La 30 noiembrie 2013, acelaş Domn Primar al Iaşului a redeschis „procesul“, având — după cum mărturisea — asigurat sprijinul Domnului prim-ministru Victor Ponta şi al mai multor parlamentari.
O, ce veste minunată!
În această pagină generos acordată de Jurnalul Naţional – captivat însuşi de propunerea a cărei înfăptuire este stringent necesară în contextul geopolitic de azi şi de mâine – repetăm prezentarea „Expunerii-Expunerilor de motive” ce stă la baza doleanţei marcării oficiale a creării României Mici din care ne vom revendica de-a pururi, print-o Hotărâre istorică la începutul anului, ce poate fi de graţie, 2014!
24 Ianuarie 1859. O zi pentru eternitatea românilor. Moment istoric decisiv pe drumurile de jertfe şi glorii al luptei pentru desăvârşirea unităţii noastre naţionale statale. Atunci, Moldova şi Muntenia s-au unit sub sceptrul alesului poporului — Domnitorul Alexandru loan Cuza, marcând începutul procesului vital de refacere a vechii Dacoromânii (atât de încercată de vicisitudinile vremilor).
Primul an al Unirii Principatelor române a fost sărbătorit deopotrivă în Moldova, la 5 ianuarie 1860 (ziua urcării Prinţului Unirii pe Tronul voievodal al lui Ştefan cel Mare) şi în Muntenia, la 24 ianuarie (ziua când alesul Moldovei a fost chemat şi pe Tronul de la Bucureşti al Viteazului înfăptuitor pentru o clipă al Unirii de la 1600). Era un timp când Domnitorul Alexandru loan I, pendulând anevoie între cele două Guverne de la Iaşi şi Bucureşti, lupta din răsputeri să obţină recunoaşterea de către mai marii zilei, Puterile Garante şi Suzerane, a faptului împlinit.
În Moldova, după câteva Cabinete ministeriale efemere, a preluat frânele guvernării Mihail Kogălniceanu — ilustru bărbat de Stat care avea să iniţieze remarcabile reforme pentru consolidarea noii ordini publice.
Între măsurile preconizate de premierul Kogălniceanu s-a numărat şi propunerea înaintată Domnitorului Cuza, referitoare la sărbătorirea zilei-simbol a Unirii Principatelor Române.
Cităm din Raportul lui Kogălniceanu, adresat lui Cuza Vodă, în decembrie 1860: „...Subsemnatul are dar onoarea a propune Înălţimii Voastre să binevoiţi a încuviinţa ca în viitor numai 24 Ianuarie să se serbeze în Principatele Unite, ca Sărbătoare Naţională, ca ziua care făcându-vă Domnitorul României, v-au încredinţat prin însuşi această nobilă misie de a realiza marea dorinţă şi trebuinţă a Naţiunii Noastre”.
Iată şi Rezoluţia Domnitorului aşternută, la 27 decembrie 1860, pe sus-zisul Raport: „Se aprobează, încunoştinţându-se şi pe Guvernul din Bucureşti”. Drept urmare, ziua de 24 Ianuarie a devenit sărbătoare naţională, celebrată ca atare în toţi anii Domniei lui Cuza Vodă.
Evident că după ce l-a silit pe întâiul şi singurul Domnitor pământean al României să abdice (în noaptea de 10/11 februarie 1866), „monstruoasa coaliţie” a împiedicat cu ostentanţie sărbătorirea lui 24 Ianuarie, gândind că astfel poate fi tăiat firul legendei Unificatorului şi Înfăptuitorului. Măsura silnică n-a prins. Naţiunea română n-a dat uitării pe cel ce întruchipase cu atâta putere sentimentul naţional al Unirii. Şi dacă guvernanţii cuzofobi au căutat să eludeze dintre sărbători ziua de 24 Ianuarie, poporul român a găsit nenumărate modalităţi şi forme de cinstire a momentului istoric al Unirii Principatelor.
După Marea Unire din 1918, întâiul Parlament al votului universal, în şedinţa din 30 decembrie 1919, a luat în dezbatere proiectul de Lege privind consacrarea zilei de 24 Ianuarie — drept sărbătoare naţională.
Marţi, 30 decembrie 1919, ora 14,50. Adunarea Deputaţilor se reuneşte în plen, sub preşedinţia marelui istoric Nicolae Iorga şi în prezenţa a 410 membri:
Preşedintele N. Iorga dă cuvântul deputatului Ştefan C. Ioan: „D-le preşedinte, d-lor deputaţi, suntem cu toţii încă sub impresiunea emoţiunii puternice din şedinţa noastră de ieri (când se aprobaseră prin unanime aclamaţii, Decretele Regale privind Actele Unirii cu România a Basarabiei, Bucovinei, Transilvaniei şi Banatului).
Ni se pare că auzim încă aplauzele unanime, zgomotoase şi prelungite, care au subliniat cuvântările entuziaste ale oratorilor care s-au succedat la această tribună, precum şi ale preşedintelui nostru, cuvântări pornite din inimă şi care au mers până în adâncul inimilor noastre.
Am trăit clipe înălţătoare neuitate, fiindcă am consacrat prin votul nostru un fapt istoric de cea mai covârşitoare importanţă, care va constitui crestătura cea mai adâncă în răbojul nostru naţional (aplauze prelungite). Pentru ca această mare şi sfântă zi să se păstreze vie şi de generaţiunile viitoare, un mare număr de colegi vă fac prin mine următoarea propunere:
Subsemnaţii propunem, ca, în amintirea marii zile de 29 decembrie 1919, în care Adunarea Deputaţilor din România Mare a votat Unirea cu Basarabia, Bucovina şi Transilvania, să depună în sala şedinţelor acestei Adunări o placă comemorativă şi să se facă un pergament semnat de toţi deputaţii actuali”.
Semnau, între alţii: Şt. C. Ioan, I. G. Duca, dr. Ion Simionescu, dr. I. Sârbu, V. Madgearu, V. Kogălniceanu, Vasile Lucaciu, Vintilă I. C. Brătianu, C. Banu, Simion Mândrescu, V. V. Haneş, P. Gârboviceanu.
N. Iorga: „Pun la vot această propunere, cu ridicare de mâini.
S-a admis
N. lorga: Dl. Ştefan C. Ioan mai are de propus un proiect de lege din iniţiativă parlamentară.
Şt. C. Ioan: D-le preşedinte şi d-lor deputaţi, în aceeaşi ordine de idei, am onoarea de a depune pe biroul Camerei, următorul proiect de lege semnat de un foarte mare număr de colegi:
Expunere de motive
Generaţiunile care ne-au precedat, cu lupte, muncă grea şi jertfe de tot felul, au cucerit rând pe rând Unirea Principatelor, autonomia, regimul parlamentar şi Dinastia.
Pe oamenii acestei generaţii piedicile puse în cale, sărăcia, exilul şi chiar moartea nu i-au înfricoşat; averile şi onorurile nu i-au mişcat, nu i-au oprit în lupta lor nobilă pentru patrie. Un Negri a refuzat Coroana Moldovei şi a murit sărac, în modesta lui locuinţă de la Târgu-Ocna.
Din două mici principate tributare Turciei, bătrânii noştri ne-au lăsat un Regat liber şi independent.
Ei au sărbătorit ziua de 24 Ianuarie în amintirea marelui act al Unirii, iar noi, urmaşii, am continuat a serba această aniversare în aşteptarea Unirii celei Mari.
În şcoli, marele Spiru Haret a dispus să se dea o deosebită importanţă sarbătoarei naţionale de la 24 Ianuarie; la Liga Culturală de asemenea se sărbătorea în mod obişnuit această zi; la Ateneu, în această sală, care era menită să servească de Adunare Naţională a României Mari, se ţinea în ziua de 24 Ianuarie o conferinţă specială, pentru a se pomeni importanţa Unirii.
Astăzi, când, mulţumită vitezei noastre armate, care cu foc şi cu sânge a scris cea mai strălucită pagină din întreaga noastră istorie naţională, am ajuns a realiza Unirea cea mare, este bine ca ziua de 24 Ianuarie, în care atâtea generaţii de tineri entuziaşti au exprimat dorul fierbinte al Unirii celei mari, să fie considerată ca sărbătoare naţională a acestei Uniri (aplauze prelungite).
Subsemnaţii avem onoarea a propune următorul
Proiect de lege
Art. unic. — Ziua de 24 Ianuarie va fi sărbătoare naţională a Unirii tuturor românilor.
Semnau, între alţii: Şt. C. Ioan, Vasile Lucaciu, M. G. Orleanu, Octavian Goga, dr. C. Angelescu, dr. I. Simionescu, D. Munteanu-Râmnic, Gr. N. Iunian, V. V. Sasu, Şt. Ciobanu, Eug. Heroveanu, Avram Imbroane, Şt. Meteş, Sever Bocu.
N. lorga: „Se trimite la secţiuni, cu toate că ar putea să fie votat acum, de Cameră, dar fiindcă se prezintă ca proiect de lege trebuie sa treacă prin secţiuni.
Ştefan C. Ioan: Cer urgenţa.
— Se pune la vot urgenţa şi se admite”.
În ziua de joi 5 februarie 1920, ora 15,30, Camera s-a întrunit în şedinţă, fiind prezenţi 557 deputaţi. După încheierea formelor procedurale de rutină, intervine prezidentul Adunării:
N. lorga: „D-lor deputaţi, să-mi îngăduiţi a schimba ordinea de zi, pentru a putea trece la votarea proiectului de lege privitor la sărbătoarea naţională pentru toate unirile române care este fixată pentru ziua de 24 Ianuarie stil vechi. Deoarece mâine este sărbătoare naţională, este de nevoie să votam acum proiectul de lege, pentru a putea trece şi la Senat.
Deputatul Şt. C. Ioan, raportor, are cuvântul, spre a citi raportul (cu expunerea de motive deja prezentată) şi proiectul de lege (tot deja prezentat):
Comitetul delegaţiunilor de secţiuni, compus din: Gh. Georgescu, pentru secţiunea I; A. C. Cuza, pentru secţiunea II; N. Bălănescu, pentru secţiunea III; Leon Mrejeru, pentru secţiunea IV; Eduard Mirto, pentru secţiunea VI; preot C. Ţincoca, pentru secţiunea VII şi subsemnatul pentru secţiunea V,
Întrunindu-ne în ziua de 5 februarie 1920, ora 3 p. m., sub preşedinţia d-lui N. Bălănescu, a luat în discuţie proiectul de lege din iniţiativă parlamentară, pentru a se fixa ziua de 24 Ianuarie st.v. (6 februarie) ca sărbătoare naţională a Unirii tuturor românilor, l-a admis în unanimitate şi vă roagă, prin subsemnatul raportor ca să binevoiţi a-l vota.
Proiect de Lege
Art. unic. — Ziua de 24 Ianuarie st. v. (6 februarie) va fi sărbătoare naţională a unirii tuturor românilor. (aplauze prelungite).
— Se pune la vot luarea în considerare şi se admite.
Şt. C. Ioan: D-le preşedinte, faţă cu aplauzele unanime ale acestei Adunări, vă propun să renunţăm la votul cu bile şi să procedaţi la votarea acestui punct prin aclamaţiuni. (aplauze).
N. Iorga: Articolul unic fiind citit, propun şi eu ca în loc să se facă votul cu bile, fiind vorba de un proiect de lege care atinge aşa de esenţial sufletul fiecăruia din noi, să se voteze prin aclamaţiuni.
— Se pune la vot proiectul de lege prin aclamaţiuni, şi se admite în unanimitate.
N. Iorga: Declar legea cu privire la fixarea zilei de 24 Ianuarie st. v. ca sărbătoare naţională pentru toate actele de Unire ale românilor, votată prin aclamaţiuni”.
Tot în ziua de 5 februarie 1920, ora 16,10, s-a întrunit în şedinţă şi Senatul, sub preşedinţia profesorului universitar ieşean Paul Bujor. După discutarea în secţii şi dezbaterea în plen a raportului şi a proiectului de lege aferent, Maturul Corp a sfârşit prin a vota tot cu aclamaţii Legea cu privire la fixarea zilei de 24 Ianuarie ca sărbătoare naţională pentru toate actele de Unire ale românilor.
Ce ar mai fi de adăugat la argumentele probate mai sus. În primul rând, înţelepciunea ce i-a călăuzit pe bunicii şi părinţii noştri de a se fi fixat asupra zilei de 24 Ianuarie drept sărbătoare naţională pentru „toate actele Unirii românilor”. Sigur, atârnase greu în cumpănă şi ziua de 1 decembrie, actul final al Marii Uniri din 1918. Numai că în anul 1918 avuseseră loc şi alte date însemnate întru Marea Unire: 27 martie în Basarabia şi 28 noiembrie în Bucovina. Motiv pentru care alegerea lui 24 Ianuarie se impunea de la sine în acele ceasuri de fericită înălţare.
Statuată prin lege, ziua de 24 Ianuarie a fost serbată an de an — în toată perioada interbelică — cu mare solemnitate.
După 1948, odată cu instaurarea la putere a regimului politic comunist, această zi-simbol pentru toate actele de Unire a românilor n-a mai fost trecută între sărbătorile naţionale, aniversările lui 24 Ianuarie desfaşurându-se sub imperiul improvizaţiei şi întâmplării.
Oare, dacă minunaţilor artizani ai Marii Uniri din anul de graţie 1918 nu le-a fost foarte greu să aleagă din atâtea date calendaristice ce simbolizau Unirea, pe cea socotită drept începutul începuturilor — 24 Ianuarie, astăzi pe noi ce ne-ar împiedica s-o reconsfinţim — alături de nemuritoarea zi de 1 Decembrie, care este şi rămâne Ziua Naţională a României — în calendarul sărbătorilor noastre oficiale?!
Domnilor conducători politici Guvernamentali şi de Stat,
În ţara în care există — pe lângă sfânta Sărbătoare Naţională de la 1 Decembrie şi sfintele Sărbători Religioase — zile nelucrătoare precum 8 martie, 1 mai ş. a., considerăm că este loc în calendarul sărbătorilor legale şi pentru 24 Ianuarie — fundaţia granitică a făuririi Statului naţional român. Act istoric şi sublim ce merită să fie consfiinţit oficial întru veşnica sa prăznuire.
Azi ca şi ieri, Domnilor, Historia magistra vitae!
Prof. dr. Stelian Neagoe
Citește pe Antena3.ro
